Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
(fragmentul IV)

– Bine, domnule, cum poţi să faci una ca asta? Nemaipomenit... Auzi dumneata, noi nu ştim cum să-l mai ţinem pe maniacul ăla pe vârful degetelor şi poftim... dumneata îi întorci rânza pe dos.

L-am privit scurt şi fără echivoc.

– Te rog să iei notă că n-am de dat nici o explicaţie.

– Dar nu-i vorba numai de dumneata aici, domnule, nu-ţi dai seama? Dumneata ştii că pe capul nebunului stau toată ziua fel de fel de escroci... Ba că să lase averea şcolii, ba spitalelor, ba dracu mai ştiu eu cui?... Nimic din omul reputat, spiritual, nu mai era în izbucnirea asta de nenorocit... Dacă ne dezmoşteneşte pe toţi? Şi se plângea întinzând braţele ca o invocare: Ce gafă, domnule, ce gafă!

Am luat braţul nevesti-mi şi m-am întors spre el.

– Te rog să iei notă că mie îmi place să vorbesc oricând despre frânghii. Cu atât mai rău pentru cei care au spânzurat în casă. În orice caz, o să mai stăm de vorbă numai după ce vei căuta în dicţionar şi vei pricepe ce înţeles are cuvântul gafă. Căci era evident dobitoc şi nu cunoştea înţelesul cuvântului gafă, care presupune neapărat lipsa de intenţie în a nemulţumi sau jigni pe cineva.

Era aproape de miezul nopţii şi cerul luminos, ca într-o înaltă noapte de toamnă senină. La colţul străzii Batişte, fără să se sinchisească de cineva, nevastă-mea mi-a dat, cu buze moi, sărutul făgăduit la masă. L-a prelungit ca să treacă în el buna parte din sufletul ei înduioşat de admiraţie.

Peste douăzeci de zile unchiul Tache era dus la cimitir, cu pompă mare şi austeră, de către rudele îngrijorate toate. Deputatul era însă mai curând vesel. Mă bătea cordial pe umeri.

– Nu ştiu, amice, dacă să-ţi prezint sau nu mulţumiri în numele rubedeniilor. Să vedem mai întâi testamentul. În orice caz eşti epatant. Şi prezentându-mă unui mic grup de domni bătrâni, în negru, care însoţeau la groapă pe prietenul cu care, desigur, nu se văzuseră de mult: Domnilor, la vârsta dumneavoastră nu vă sfătuiesc să-l invitaţi la masă. Nu dă greş, garantat.

Unii au zâmbit: Nae ăsta e incorijibil. Mie îmi era silă să-i spun măcar o vorbă.

– Dacă testamentul e bun, trebuie să-ţi brevetezi neapărat sistemul. Dar, încă o data, mi-e teamă ca nu cumva testamentul să ne facă vreo surpriză.

Testamentul conţinea într-adevăr o surpriză.

:
:

Sarcini orale

1. La ce proverb face aluzie secvenţa: „Te rog să iei notă că mie îmi place să vorbesc oricând despre frânghii. Cu atât mai rău pentru cei care au spânzurat în casă”?

1.1 Cât timp a trecut de la prânzul dat de unchiul Tache până la decesul lui?

2. Comentează cauza îngrijorării rudelor la înmormântare

3. De ce era vesel deputatul?

4. Ce fel de surpriză putea să conţină testamentul?

Funeralii solemne de epocă.