Acum, iată că în toamna lui patruzeci şi cinci soseşte ceasul străvechilor noastre mănăstiri. Cu toate că gospodăriile călugărilor erau mai avute, s-a hotărât să se înceapă cu maicile. In faptul zorilor, la mănăstirea zisă Trei Izvoare a şi început marele dezmăţ, ce ţinea cu orice preţ să semene a sărbătoare. O fanfară militară, urcată sus, pe zidurile mănăstirii, îi tot dădea cu valsurile, iar jos, în curte — să te ferească Dumnezeu ce se juca... Saci cu făină, butoiaşe fel de fel, curcani şi gâşte, tacâmuri, perne, ţolişoare, păretare — totul smuls de la pământ, ridicat şi cărat în mare grabă cine ştie unde.

Cruzimea acestui jaf, presărat cu stropi de fanfară, paralizase întreaga mănăstire... în clipele celea de deznădejde, când părea că sosise ceasul de apoi, o fetişcană de vreo şaptesprezece ani dintr-un sat vecin a răzbătut la egumena mănăstirii, o bătrânică ce tot leşina pe mică de ceas, şi i-a şoptit că noaptea trecută a visat un înger. Stareţa a tresărit. Cuvântul „înger” pare s-o fi repus înapoi în fruntea mănăstirii. în asemenea vremuri cumplite era cu neputinţă ca Domnul să le părăsească. Revenindu-şi, stareţa a potolit pe cât a putut jalea celor din jur, după care, chitind un colţişor bun pentru destăinuiri, s-a retras cu fetişcana din satul vecin.

— La ce bun să laşi casa părintească şi să vii la mănăstire?

— Să mă fac şi eu mireasa Domnului.

— Călugăriţă, cu alte cuvinte?

— Călugăriţă...

— Îngerul cela al tău o fi crezut că o asemenea treabă se face într-o singură zi, ba chiar într-o singură dimineaţă!

— În cât se face ea, călugărirea?

— Draga mea, ca să ajungi maică, trebuie să faci mai întâi câţiva ani de ascultare, să fii posluşnică.

— Luaţi-mă măcar de posluşnică.

— Care, unde, când, nu vezi cum ne vâră prin maşini şi ne duc nici noi nu mai ştim pe unde?

— Atunci, dară, ce mă fac cu porunca îngerului?

— Mulţumeşte-i Preacuratei într-o rugăciune aparte pentru un vis atât de frumos şi vezi-ţi de-ale tale...

— Dacă nu, a zis fata, că îngerul mi-o poruncit să-mi trăiesc viaţa pe lângă iestea trei izvoare, la fel ca şi Samariteanca de la care Mântuitorul a cerut cândva o gură de apă... Poate îmi găseşti şi un bariz alb cu cruce în frunte, aşa cum poartă maicile...Vă rog frumos, nu vă pară rău după un acoperământ de maică. îl voi răsplăti o viaţă întreagă cum voi putea mai bine...

Zice-se că, auzind aceste cuvinte, stareţa şi-a scos propriul său acoperământ, i l-a aşezat fetei cum se cuvine, a cuprins-o, sărutând-o pe obraji, şi această sfinţire neaşteptată a unei mirene a făcut-o pe bătrânică iară stăpână la cele Trei Izvoare....

Eu însă aş fi vrut să te întreb, dragă cititorule... Ajunşi fiind la această mare tristeţe, ce-ai aşeza tu într-o mănăstire rămasă pustie? O şcoală? Un spital pentru copii? Un ocol silvic? Ştiu eu... ...

O să le băgăm maicilor o staţie de maşini şi tractoare, numită pe scurt S.M.T., au zis şefii.

Trecut şi viitor, obiceiuri şi datini, lemn şi piatră — totul la pământ, totul ţăndări...

După ce au frământat în fel şi chip problema, autorităţile au hotărât să organizeze la Trei Izvoare un punct pentru colectarea vitelor, o afacere numită ruseşte „Zagotskot”...Trei ani la rând renumita noastră mănăstire nu a fost decât un grajd de vite...

Providenţa deseori pune evenimentele într-o ciudată dependenţă, şi nu e de nasul nostru, al celor chemaţi să întocmim hronicul vremilor prin care trecem, a ne amesteca în cele hărăzite de sus. Altminteri zicând, un celebru scriitor francez, răsfăţat de popularitate, a hotărât să dea şi pe acolo pe unde-i mai puţin cunoscut, pentru a vedea ce mai face lumea...Iată însă că în avionul cu care călătorea spre Chişinău, celebrului francez i se întâmplă să dea cu ochii de o broşurică ce-şi avea ca scop ademenirea turiştilor din străinătate. Moldovence dulci cum nu se mai poate, struguri copţi-răscopţi, privelişti dumnezeieşti, şi dat fiind că la noi deseori stânga nu ştie ce face dreapta, pe coperta bucletului turistic, într-un splendid apus de soare se topea mănăstirea Trei Izvoare cu ogrăzi albe ca zăpada, cu turle verzi ca frunza, cu două familii de cruci aurite...Doamne, ce panică a stârnit la Chişinău dorinţa cuplului francez de-a fi vizitat mănăstirea Trei Izvoare! ...

Hotărât că în anumite situaţii suntem în stare a face minuni. Apelul lansat către nordul Moldovei pentru salvarea grabnică a mănăstirii a pus sate întregi în picioare, lume de peste lume s-a repezit să salveze martorul trecerii noastre prin vremuri. Se curăţa, se săpa, se spăla, se sădea, se tencuia, se văruia, aşa încât în cea de-a treia zi, când au sosit maşinile cu musafiri, lăcaşul călugăriţelor de la nord ajunsese curată minune. Jos — murmur de izvor, tihnă şi pace. Sus — foşnet de copaci, lumină şi tristeţe pentru această lume atât de frumoasă şi atât de împovărată de păcate. La poarta făcută de iznoavă şi vopsită frumos, întâmpina musafirii bărbatul Maicii, în căciulă şi suman din cele care, zice-se, purtau arcaşii lui Ştefan cel Mare...

Pentru a nu mai putea fi luaţi prin surprindere, s-a hotărât să se declare întregul complex drept monument de însemnătate istorică luat sub ocrotirea statului. S-a montat chiar şi placa respectivă în zidul ogrăzii, ceea ce a iritat nespus autorităţile raio¬nale...

Hei, bine ar fi fost să fie aşa, numai că între timp mai vine o mare belea pe capul nostru...

Astfel fosta bucătăreasă a S.M.T.-ului, fosta grăjdară a „Zagotskot“-ului ajunge în cele din urmă infirmiera unui centru narcologic...O ocărau, o blestemau, o tot frigeau cu vorba... Maica le zâmbea dintr-o cerească depărtare, se făcea a se lăsa convinsă de vorbele lor, şi numai ce-o vezi că iară vine. Curăţă, spală, mângâie, iartă ceea ce, pare-se, nici sfinţii nu ar mai putea ierta...

( Apoi) ...la cele Trei Izvoare s-a înfiinţat (şi) o şcoală pentru copii înapoiaţi mintal...

Bucătăreasa, grăjdara, infirmiera a ajuns în cele din urmă spălătoreasă...

Rămânând văduvă, Maica a poruncit să i se cumpere din oraş douăzeci de metri de satin cenuşiu, de cel ieftin, pentru căptuşeală. Şi-a cusut cu mâna sa o rasa lungă, până la pământ. Din aceeaşi stofă şi-a făcut basma, mutând cruciuliţa de pe acoperământul alb pe cel cenuşiu, după care a oftat, şi-a suflecat mânecile...

Îngăduie-mi să mă închin şi eu în faţa slujirii tale, Maică, sărutând sfintele tale mâni.