„Eu vorbesc mereu despre mine pentru că nu vreau să conving. N-am dreptul să târăsc pe alţii în fluviul meu, nu oblig pe nimeni să mă urmeze. Fiecare îşi făureşte arta sa, în maniera sa, cunoscând fie bucuria de a urca ca o săgeată spre repausuri astrale, fie pe aceea de a coborî în mine unde îmbobocesc flori de cadavre şi de spasme fertile. (…) Aşa s-a născut DADA, dintr-o nevoie de independenţă, de neîncredere faţă de comunitate. Cei ce sunt cu noi îşi păstrează libertatea. Noi nu recunoaştem nici o teorie. Ajunge cu academiile cubiste şi futuriste, laboratoare de idei formale. Arta serveşte la acumulat bani sau la a-i gâdila pe drăguţii burghezi?”

     „Pentru a face o poezie dadaistă/ Luați un ziar./ Luați o pereche de foarfeci./ Alegeți din ziar un articol care să aibă lungimea pe care vreți să o dați poeziei voastre./ Decupați articolul./ Tăiați cu grijă toate cuvintele care formează respectivul articol și puneți/le toate într-un săculeț./ Agitați-l încetișor./ Scoateți cuvintele unul după altul, dispunându-le în ordinea în care le veți extrage./ Copiați-le cuviincios. Poezia vă va semana./ Și iată-vă un scriitor infinit de original și înzestrat cu o sensibilitate încântătoare, deși, se întelege, neînteleasă de oamenii vulgari.”
     „Libertate: DADA, DADA, DADA, urlet al culorilor crispate, împletitură a contrariilor şi ornamente groteşti şi inconsecvenţe ale tuturor contradicţiilor: VIAŢA.”

* * *

     Primul fragment face parte din „Manifestul Dada 1918”, citit de Tristan Tzara la Zürich în data de 23 martie 1918 și publicat apoi în revista de scurtă durată „Dada”. Tristan Tzara a avut un rol extrem de important în istoria avangardismului și a fost unul din principalii inițiatori ai dadaismului în 1916, la Zürich.
     Dadaismul este un curent de avangardă care, în 1916, își ia numele de DADA. Un grup de artiști și scriitori refugiați la Zürich, Elveția, se arată revoltat de absurditatea epocii lor și hotărât să pună sub semnul întrebării toate modurile de expresie tradiționale. Potrivit acestui prim manifest, dadaismul este, în primul rând, o expresie a spiritului de revoltă îndreptată împotriva nu doar a unor principii literare academizate, ci și a modului de viață, tipului de societate, ordinii spirituale şi politice, considerate structuri perimate. Specificul acestui curent constă în fronda împotriva burgheziei, în gestul negării întregului edificiu cultural al civilizației, în violentarea gustului comun, în disprețul față de literatura, muzica, pictura burgheză, considerate ipoctite, viciate şi transformate în obiecte de tranzacție. Tzara consideră că este omenește să nu fii în acord cu lumea, așa cum este la fel de omenește să arăți cu degetul actele de ipocrizie ale societății moderne.
     Negația dadaistă merge până la anularea sensului limbajului văzut ca artificial, incapabil să exprime adevăratul sens al vietii. Într-o lume ilogică, omul trebuie să se obișnuiască cu absurdul și cu hazardul. Dada contrazice și neagă totul, ridicând nihilismul la rangul de principiu suprem: „abolirea logicii, dansul neputincioșilor creației: dada; (…) abolirea arheologiei: dada; abolirea profețiilor: dada; abolirea viitorului: dada; credință indiscutabilă în fiecare zeu produs imediat al spontaneității: dada . (…) Marele secret este aici «Gândirea se face în gură». Apriori, dada pune înaintea acțiunii și înainte de tot: Îndoiala. Dada se îndoiește de tot.” (T. Tzara). Schimbarea este dorită în toate domeniile şi instituțiile sociale, dar mai ales în modul de gândire al oamenilor.
     Într-un alt „Manifest despre amorul slab si amorul amar” (1920) Tzara propune un rețetar de scriere dadaistă a poeziei. Putem deduce din acest manifest că opera se poate folosi de orice cuvânt, neexistând cuvinte predestinate, iar talentul se reduce la o îmbinare hazardată a unor cuvinte, indiferente unul față de altul. Scopul acestui demers radical şi anarhic a fost de a vindeca lumea de stereotipii.
     Textele dada sunt total diferite de celalte, fiind declamate în public, formulate de autorul-actor în fața mulțimii, vorbind în numele lui, fără intermediari cum au fost ziarul sau cartea. Obiectivul artiștilor dadaiști era comunicarea cu publicul, de aceea Tzara și alții au început să organizeze o serie de spectacole turbulente, menite să transforme idealurile artei și culturii într-un program pentru spectacole și varietăți. Spectacolele ofereau muzică improvizată pe „mașini de gălăgie” și lecturi simultane de poezie, creând cacofonie polifonică. Se citeau poeme fonetice abstracte, golite de semnificație. Se produceau obiecte de artă din materiale gata făcute sau „găsite” și se făceau colaje prin asamblarea unor frânturi tăiate la întâmplare din ziare. Reprezentanţi: Man Ray, Louis Aragon, Max Ernst, Marcel Duchamp, André Breton, Walter. Mehring etc.
     „Revista unu”, condusă de Sașa Pană, a stat sub semnul dadaismului. Reţinem din textele lui acest fragment reprezentativ: „cetitor, deparatizează-ți creerul/ strigăt în timpan/ avion/t.f.f.-radio/ televiziune/ 76 h.p./ marinetti/ breton/ vinea/ tzara/ ribemont-des-saignes/ arghezi/ brâncuși”.
     „Manifestul Dada 1918” și „Manifest despre amorul slab si amorul amar” (în realitate existând în număr de șapte „Dada I-VII”) constituie cele mai importante texte teoretice ale dadaismului.

/A. Grati, critic literar/