Într-un timp de efervescență lingvistică și istoriografică, cum a fost acela al Școalei Ardelene, ai cărei reprezentanți mai aveau și atât de pronunțate înclinări filosofice, s-ar putea proiecta figura unui gânditor mai speculativ în felul său, decât au fost toți despre a căror existență știm. Ni-l putem închipui concentrat, de unul singur, asupra altor taine ale limbii în general. Ar fi fost cu putință atunci un gânditor năstrușnic care să conceapă un mit mai amplu, plin de semnificații nerostite, mai adânci, și dotat cu o filosofie sau chiar cu o teologie a limbii.Acestgânditor ar fi putut să vorbească astfel:

Toate lucrurile au fost mai întâi „numite” de Dumnezeu, căci numai prin „numire” ele s-au făcut. Încă o dată apoi a mai dat câte un nume lucrurilor și Adam.Numele sau cuvintele cu care Dumnezeu a numit lucrurile nu ne sunt cunoscute. Cu cuvintele divine omul ar putea, rostindu-le doar, să creeze după dorință toate lucrurile. Limbile omenești, câte sunt, sunt rezultatul unui proces de degradare și de desfigurare. Ele vin din a doua numire inițială a tuturor lucrurilor, din limba lui Adam. Din limba aceasta a lui Adam se păstrează în toate limbile câte ceva și în fiecare altceva. Limba puternică și de început a lui Adam s-a pierdut, precum se știe, în val-vârtejul celor petrecute la turnul Babilonului. Căzând pradă semeției și păcatului, oamenii au voit să înfrunte orice hotărâre viitoare a lui Dumnezeu, și chiar pedeapsa cu un nou potop. Ei au încercat să zidească turnul. Dumnezeu le-a încurcat însă putința de a se mai înțelege unul cu altul. Limbile, câte s-au ivit, după risipirea oamenilor pe tot pământul, sunt deci din pedeapsa pentru semeția și păcatele pământenilor. Acest blestem a apăsat asupra limbilor până în clipa când sfântul Duh, coborând în chipul limbilor de foc, a trimis pe toți apostolii să vorbească noroadelor. Prin aceasta limbile, ridicate de sub blestem, s-au sfințit din nou. Ele au devenit veșmânt cu adevărat vrednic de a îmbrăca vesta cea bună despre întruparea lui Dumnezeu pe pământ. De la sfințirea limbilor prin sfântul Duh, fiecare seminție de oameni a dobândit dreptul de a-și iubi limba sa mai presus de orice.

Iată un mit care legitimează mulțimea limbilor omenești. Gânditorul nostru a pus în acest mit – oareșicare teologie. Dar el a mai pus în acest mit și multă filosofie luciferică și gânduri uzurpatoare.Gândul cu care el a pornit la drum, a fost de a reconstitui din limbile omeneștiînsăși limba divină, cuvintele cu care Dumnezeu a făcut la începuturi toate lucrurile. Aceasta era intenția luciferică a gânditorului nostru, care se desprinde tocmai din beznele evului mediu. El pornea la drum să afle într-un fel cuvintele cu cari Dumnezeu a făcut lumea. Else purta cu nădejdea drăcească, să ajungă stăpânirea Cuvintelor originare și să dobândească astfel puteri creatoare neomenești. Toate iscodirile i-au fost zadarnice, desigur. Gânditorul nostru își încuviința însă convingerea că în limba de la început, a lui Adam, ca și în toate limbile omenești, ce au ieșit din încărcătura babilonică, s-ar găsi unele scântei și răsfrângeri din puterea ce au avut-o cuvintele lui Dumnezeu. Ar exista, altfel spus, în fiecare limbă vorbită de oameni, cuvintele de Vrajă, cuvintele ce au darul de a se întrupa într-un fel singure, sau cel puțin cuvintele ce dau iluzia unei supreme întruchipări. La fiece neam de oameni se ivesc poeți și sfinți și gânditori, care știu să aleagă, din limbile seminției lor, cuvintele de vraje și de putere, cari mai răsfrâng și mai îngână limba lui Dumnezeu. Lucrează din adâncul lor demonic, în sufletul acestor poeți și sfinți gânditori, năzuința secretă și uzurpatoare, de a iscodi cuvintele cu cari Dumnezeu a făcut tot ce este. Ei plăsmuiesc și înfăptuiesc prin cuvinte de vraje. Cântecul lor e faptă. Faptele lor sunt cântece.

Nu încape îndoială că ispita de care poeții, sfinții și gânditorii sunt încercați de a dezveli, de a „descoperi” chiar Cuvintele dumnezeiești, este „drăcească”. Dar se pare că fără oareșicare „drăcie” cele mai frumoase și mai minunate lucrări omenești – nu s-ar înfăptui.