„A fost odată ca-n povești, a fost ca niciodată un personaj care nici nu intuise, nici nu bănuise cumva că se va învrednici să intre deja în celebrul nostru lexicon, dar necunoscute sunt căile tale sintactice, Doamne ale Scrisului... Or Tu Le decizi pe toate, prevăzând pentru secole înainte și înapoi despre ce scriem noi, păcătoșii din subordinea lui Uricariu, Cimpoi sau Ion Bogdan Aspro, pardon!, LEFTER, Manolescu, Suceveanu, dacă nu te dai în vânt după primii doi, sau vântul nu bate concludent, sau mai știu eu ce defect poa'să aibă un președinte de unitate plurală de geniu și de meteorologii să nu aibă nicio știință ca să-l trâmbițeze cu promptitudinea ce-i caracterizează pe toate posturile tv, radio, interne, până și în postul Crăciunului, când se dau premiile literare, uneori.

     Nu intuia, nu bănuia, nu gândea și nici n-ar fi avut când, pentru că Transcendența Textuală l-a purtat numai pe drumuri, pe la tot felul de simpozioane arhaice, exilându-l din poveste în poveste că'nainte mult mai este: vreo două pagini format A4. Și, cum naram, nu gândea, întâmplatu-s-a însă. Oh! Și mă dau gata și pe mine adversativele astea, lua-le-ar personajul cu excrescențe osoase pe frontispiciu în coarne să le ia! S-a întâmplat, deci, dovadă că scriem în trenul nr. 649 Bălți- Ocnița, până la Drochia, unde de obicei ne ocupăm de recitire, cu stilou koreean, cerneală budistă, pe caiet bine legat, leșesc, da nu neapărat pentru că-i al meu, ci pentru că-i de la Warszawa, ca să nu rămânem cu totul în urma lui Miron Logofătul, care au învățat la Bar, unde iezuiții l-au antrenat cum să-l combată pe Misail Călugăru, ăl cu ipoteza plagiată de la Simion Dascălu precum că strămoșii noștri ar fi fost tâlhari râmleni, basnă curat-murdară, arhivele orale nesugerând măcar o virgulă despre asta, ci mai ales despre Făt-Frumos, acest Ercule moldo-vlaho-transilvănean vorbește zicând, concluziv, că a stârpit neamul balaurilor, națiunea zmeilor și numeroasele poporații intermediare dintre acești protovenetici ai noștri ce-au lăcuit teritoriul Bulgariei de

     azi și cel al Panoniei de până la unguri. Al său nume arată tranșant cât de frumos era acest mascul legendar (da, legendar, dar nu pentru că descinde din ficțiuni), care nici nu dovedi să fie mic, prunculeț drăgălaș, crescând atât de repede încât nu reușeau croitorii și fotografii să-l prindă într-o măsură/imagine m/m sau m/p fixă. Situație stranie, dar explicabilă, dacă avem ochi, pentru a lua sub observație clinică nestatornicia lui în toate privințele. De pildă, el s-a născut din orice și nu numai o singură dată: din lacrimă, dafin, iapă, bob de mac, sămânță de cânepă și de bostan copt chiar. De ce să nu se nască încă o dată, dar din pix?! Ei spuneți, de ce?

     Reducînd la numitorul comun al variabilității această contrariantă vocație regeneratoare, noi vom creiona totuși portretul personajului, să sperăm clarificator și pentru cei cu imaginația închiriată de la Walt Disney, al lighioanelor catodice animator tătuț: nalt, chipeș, cu ochi ca mura, nas acvilin cu profil latin și urechi bine lipite de capul său rotund, acoperit cu – bucuria frizerilor - păr de aur. „Moale”, adaugă subtil, Luceafărul poeziei noastre, comparîndu-l cu Hyperion. Mai pe scurt (în doi timpi și trei mișcări, cît ai clipi din ochi, iute ca săgeata), Făt-Frumos fu înzestrat de Maica-Natură cu întreg minimum necesar unui bărbat de vază, pentru a se înălța victorios deasupra zmeilor și balaurilor, inamici pe atunci abia seculari ai neamului nostru bimilienar năpăstuit între retragerea legiunilor sub Aurelian și descălecatul lui Negru-Vodă. Adică: avea mîini cu degete albe, lungi și subțiri, ca să țină strîns paloșul de mînerul bătut cu diamante și topazuri și răsuscit în stil brîncovenesc sau o mîngîie pe Ileana Cosînzeana, personajul feminin, cînd o scoate din numeroasele și nedreptele-i captivități, uneori chiar cu gurile știrbe ale juventofagilor pofticioși de carne fragedă, mai ales de fecioară hărăzită să se mărite exclusiv cu învingătorul, iar acesta a fost, cum bine ghiciți, O!, cititori cu stagiu, mîndul tînăr, erastos, Riga Dreptei, Făt-Frumos. Picioarele lui lungi, în ițari bine mulați pe pulpe (modă ce s-ar fi impus și la zmei, dacă le cruța zilele) se proțăpeau țapăn nu numai pe pămîntul, ci și oriunde o-pe-ra. Ca protagonist de operă folclorică, salvamar, salvamontist, specialist în descarcerări și încăierări etc.