(născut la 1 mai 1923, Bucureşti - m. 29 noiembrie 1989, Bucureşti)
| 1957 |
S-a lansat pe plan internaţional cu „Scurtă istorie”, primul scurtmetraj
românesc cu „Palme d’Or la Festivalul de la Cannes. Protagonistul
(al acestui film şi al unei adevărate revoluţii anti-Disney), "omuleţul",
a fost reluat de Gopo, până la 1987, în alte 21 de scurtmetraje
|
| 1958 |
"Şapte arte” - Marele premiu la Festivalul de la Tours"
|
| 1960 |
"Homo sapiens" - Marele premiu al festivalului de la Karlovy Vary
|
| 1962 |
"Alo, hallo!”
|
| 1977 |
"Ecce homo!"
|
| 1982 |
"Quo vadis, homo sapiens?” - un lungmetraj de montaj, compilaţie
din filmele anterioare
|
| 1987 |
"S-a furat o bombă”, film selecţionat în competiţie la Cannes şi
premiat la Edinburgh şi Salonic
|
| |
A fost unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi cineaşti români,
activând nu doar ca regizor şi scenarist al unor filme de animaţie sau
cu actori, ci şi ca desenator, grafician şi ilustrator de carte. Pseudonimul
Gopo este un acronim de la numele de fată al mamei sale (Gorenco) şi
numele tatălui său (Popescu)
|
| 1939 |
A debutat în presă, cu caricaturi. Din acelaşi an datează primele
încercări de animaţie, în cadrul studioului familial "Popescu și fiii"
|
| 1949 |
Alături de Constantin Popescu şi Matty Aslan a semnat scurtmetrajul de
animaţie "Punguţa cu doi bani"
|
| |
În paralel cu activitatea constantă din sfera animaţiei
(unde a realizat ultimele scurtmetraje), a debutat în lungmetrajul
live action cu actori. A mai finalizat nouă lungmetraje de ficţiune
(ultimul său proiect cinematografic "Stan păţitul" a rămas neterminat)
|
| 1960 |
La mijlocul anilor '60, a introdus la noi filmul-pilulă, prin scurtmetraje
precum "Balanţa", "Ploaia”, „Pantoful", "Treaba făcută cu cap” sau "Ulciorul",
prezentate cu ocazia Festivalului Internaţional de la Mamaia
|
| |
A fost ales vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale a
Realizatorilor Filmului de Animaţie (ASTFA)
|
| 1964 |
"Paşi spre lună" , film SF distins la Mamaia şi Trieste
|
| 1965 |
"De-aş fi..." Harap Alb, adaptare liberă după basmul lui Ion Creangă,
premiat la Moscova
|
| 1966 |
"Faust XX"
|
| 1968 |
A mai semnat „Oraşul meu”, ultimul scheci din filmul-omnibus
"De trei ori Bucureşti”. A abordat curajos basmul, feeria, musical-ul
şi "science fiction -ul, în pofida dotărilor tehnice insuficiente
|
| 1969 - 1973 |
A început să lucreze ca şef al secţiei de propagandă pentru cinema şi
televiziune a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din Geneva
|
| 1974 |
A fost desemnat al doilea preşedinte al Asociaţiei Cineaştilor din
România, după ce ocupase funcţia de vice-preşedinte sub conducerea
lui Victor Iliu (va fi preşedinte al ACIN până la moarte)
|
| 1975 |
"Comedie fantastică"
|
| 1980 |
În anii 80 a experimentat noi tehnici de animaţie, precum mişcarea
acelor de gămălie („E pur si muove", 1980), a firelor de tutun "Animagicfilm",
1981), animarea obiectelor, a statuetelor sau a părului ("Tu", 1983).
|
| 1981 |
"Maria Mirabela", coproducţie româno-sovietică premiată la Chicago,
care îmbină ingenios jocul actoricesc cu animaţia şi cu trucajul cinematografic
|
| 1984 |
"Galax"
|
| 1985 |
"Rămăşagul" - distins la Chicago
|
| 1987 |
„O zi la Bucureşti,, și ,,Maria şi Mirabela în Tranzistoria, (1989),
sequel al filmului din
|
| |
Deşi realizările sale cinematografice provin dintr-un context istoric
nefavorabil, Ion Popescu Gopo s-a numărat printre foarte puţini regizori
români din epocă ale căror nume sunt menţionate în enciclopediile
cinematografice internaţionale.
|
| |
În semn de omagiu, Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc
organizează, din 2007, premiile Gopo; trofeele, care au forma
celebrului "omuleţ" al lui Gopo, sunt acordate celor mai bune performanțe
din industria filmului autohton. În mai 2013, când cineastul român ar fi
împlinit 90 de ani, Uniunea Cineaştilor l-a omagiat printr-un eveniment
în cadrul căruia membrilor echipei de animaţie a regizorului le-au fost
înmânate statuete Gopo.
|
