(născut la 11 noiembrie 1928, or. Sibiu)
1995 | A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică. Din acelaşi an, a început să lucreze la Studioul Cinematografic Bucureşti, ca asistent de regie al lui Victor Iliu şi secund la filme de Andrei Călăraşu, a scris scenarii pentru filme documentare şi jurnale de actualităţi |
1950 - 1951 | Este unul dintre cei mai populari şi prolifici regizori de film români. A activat în Direcţia Superioară Politică a Armatei, ca redactor, asistent de regie şi regizor de jurnal de actualităţi, a colaborat, semnând şi publicistică de cinema, cu publicaţiile militare "Înainte" şi "Viaţa militară" |
1996 | A fost director generat al societăţii DacinSara, pentru gestionarea drepturilor de autor în cinematografie, în prezent fiind preşedinte onorific al acestei organizaţii |
Filmografia sa, începută temeinic sub semnul ecranizărilor şi al desfăşurărilor epice (Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Marin Preda sau Radu Tudoranau servit ca punct de plecare pentru filmele şi serialele sale), s-a. reprofilat treptat către filmul de actualitate, de divertisment şi comedie, cu incursiuni ocazionale în domeniul lungmetrajului documentar | |
1960 | Primul scurtmetraj de ficţiune semnat, ca regizor şi scenarist, în-colaborare cu Andras Suto a fost "Toamna se numără..." |
1970 | "Noaptea lungă de şase ani" |
1988 | Ocazional, a mai semnat scenariile pentru filmele sale sau pentru cele ale altor regizori ( "Păstrează-mă doar pentru tine" de Virqil Calotescu) |
1968 | "Răscoala" – Premiul „Opera prima” la Festivalul de la Cannes şi Premiul pentru regie la Festivalul de la Mamaia |
1968 | "K.O. ,,Baltagul" (coproducţie român-italiană, 1969) |
1971 | "Asediul" |
1972 | "Bariera" |
1974 | "Porţile albastre ale oraşului" |
1977 | "Împuşcături sub clap de lună" |
1980 | "Ion - blestemul pământului, blestemul iubirii" Premiul Special al juriului ACIN |
1981 | "Întoarcerea la dragostea dintâi" |
1983 | "O lebădă iarna” |
1984 | "Horea" Marele Premiu ACIN |
1989 | "Maria şi marea” |
1991 | "Miss Litoral" |
1994 | "A doua cădere a Constantinopolului" |
2001 | "Sexy Harem Ada Kaleh" |
2005 | "Azucena" |