Mircea Eliade (1907 – 1986) a fost, așa cum l-a definit criticul Eugen Simion, „un spirit al amplitudinii”. Scriitor, eseist, istoric al religiilor, profesor universitar, Mircea Eliade este cunoscut în întreaga lume, în primul rând, datorită celebrului său „Tratat de istorie a religiilor” (1949), un studiu de rezonanță universală.
Părinţii
S-a născut la 13 martie 1907, în familia căpitanului Gheorghe Ieremia – schimbarea numelui se datorează admirației pentru scriitorul Heliade-Rădulescu.
Încă la 1936, congenerul său Petru Manoliu anunța profetic: „Odinioară se vorbea de un Heliade, mâine se va vorbi de un Eliade.”
Familie
A fost căsătorit de două ori. Prima sa soție, Nina Mareș, a fost răpusă de cancer. După moartea acesteia, a avut grijă de fiica ei Adalgiza, în calitate de tată vitreg.
Studii
Emil Cioran, Mircea Eliade și Eugene Ionesco
Între 1914-1917 este elev la școala primară Mântuleasa.
În perioada 1917-1925, fiind elev al liceului „Spiru Haret”, este coleg cu viitorii scriitori de origine armeană, frații Haig și Arșavir Acterian, și cu omul de cultură Constantin Noica.
Între 1919-1920 își improvizează un laborator de chimie în mansarda casei părintești.Este pasionat de entomologie și colecționarea timbrelor.
În perioada 1923-1925, fiind pasionat de cultura Italiei, învață limba italiană
pentru a-l putea citi în original pe scriitorul
Giovanni Papini.
Giovani Papini (1881 – 1956) a fost un scriitor italian,
autor al romanului autobiografic
Un om pierdut.
Totodată, tânărul Eliade învață limba engleză pentru a-l putea citi în original
pe James George Fraze, antropolog și istoric al religiilor, de origine scoțiană.
În 1925 devine student la Facultatea de Litere și Filosofie din București,
avându-i în calitate de profesori pe P.P. Negulescu, Constantin
Rădulescu-Motru și Nae Ionescu. Cel din urmă avea să-i devină mentor
spiritual, fiind personalitatea care i-a determinat în mod cert devenirea.
În 1928 este licențiat cu o teză despre filozofia Renașterii.
În 1933 își ia doctoratul cu lucrarea Yoga. Psihologia meditației indiene, primind calificativul Magna cum laude.
Experiență profesională
În 1933 ocupă funcția de suplinitor la Catedra de Logică și Metafizică a Universității din București.
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, între 1941- 1944, este consilier cultural la Lisabona.
În 1957 devine profesor la Universitatea din Chicago.
Între 1961-1986 este conducătorul publicației History of Religions (în colaborare cu J.M. Kitawaga și Charles Long).
Debut
Pe 24 mai 1921, publică articolul Dușmanul viermelui de mătase în
Ziarul științelor populare și al călătorilor, iar ulterior, tot aici, va debuta,
sub semnătura Eliade Gh. Mircea, cu povestirea Cum am găsit piatra filosofală.
Este autor a peste 40 de volume de operă științifică și literară.
Beletristică:
Romane: Romanul adolescentului miop (redactat în perioada 1921 – 1924, dar publicat postum în 1989), Gaudeamus (redactat în 1929, dar publicat postum în 1989), Isabel și apele diavolului(1929), Maitreyi (1933), Întoarcerea din rai (1933), Huliganii (1933), Șantier. Roman indirect (1935), Nuntă în cer (1936), Șaprele (1937,) Noapte de Sânziene (1970), 19 trandafiri (1980) ș.a.
Nuvele și povestiri: Secretul doctorului Honigberger (1940), Nopți la Serampore (1940), Douăsprezece capete de vite (1952), Pe strada Mântuleasa (1963), La țigănci (1969), Tinerețe fără de bătrânețe (1976), În curte la Dionis (1977) ș.a.
Opera autobiografică: Fragmente dintr-un jurnal vol. I–III (1973, 1981, 1910), Memorii (1980).
Opera științifică și filozofică:
Solilocvii (1932), Oceanografie, India, Alchimia asiatica (1934), Cosmologie şi alchimie babiloniană (1937), Fragmentarium (1939), Mitul reintegrării, Salazar şi revoluţia din Portugalia (1942), Insula lui Euthanasius, Comentarii la Legenda Meșterului Manole, Tratat de istorie a religiilor (1949), Sacrul și profanul (1956), Aspecte ale mitului (1963), De la Zamolxis la Gengis Khan (1970), Contribuții la filozofia Renașterii (1984), Despre Eminescu şi Hasdeu (1987), Dicționarul religiilor (1990), realizat în colaborare cu Ioan Petru Culianu etc.
Caracteristici ale
stilului
• Din 1927 este șeful declarat al „tinerei generații”, alături de Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Paul Sterian, Constantin Noica, Eugene Ionesco, Emil Cioran ș.a. Fundamentarea ideologică a noii grupări literare s-a realizat prin memorabilul ciclu de 12 foiletoane, unite sub titlul generic Itinerariu spiritual și publicate în paginile ziarului Cuvântul.
• În perioada interbelică, este promotorul literaturii autenticității, alături de Camil Petrescu și congenerii săi.
• Nuvelele publicate după 1940 se înscriu în poetica fantasticului.
Aprecieri, distincții
În 1966 devine Membru al Academiei Americane de Arte și Științe, Doctor Honoris Causa al Universității din Yale.
În 1968 obține medalia de aur „Cristian Culture Award” al Universității din Windsor (Canada).
În 1970 devine membru corespondent al Academiei Britanice.
Este Doctor Honoris Causa al Universității Loyola din Chicago (1970), Doctor Honoris Causa al Colegiului Law Salle din Philadelphia (1972), Doctor Honoris Causa al Universității Lancaster (1975) și Doctor Honoris Causa la Sorbona (1976).
Posteritate
În 1985, Catedrei de Istoria Religiilor a Universității din Chicago i se dă numele lui Mircea Eliade.
Începând cu 1989, după revoluție, cărțile scriitorului sunt vândute în mii de exemplare, având loc acțiunea de recuperare sistematică a operei lui Mircea Eliade în România.
Devine membru al Academiei Române post-mortem.
Timbru lansat în Republica Moldova.
„Mircea Eliade se înscrie în ______ figurilor de tip titanic și enciclopedic.”
- Mihai Cimpoi
„Era ______unei modernități explozive în gândirea și creația literară din țara noastră.”
- Pericle Martinescu
[de la Eliade] „dețin o anumită ______: gustul de a ști cât mai mult....”
- Constantin Noica
„Mircea Eliade – mare scriitor și mare învățat... care strălucește în
fruntea tinerei ______.”
- Liviu Rebreanu
„La 19 ani Mircea Eliade a intrat hotărât în _________.”
- Mircea Vulcănescu
„Eliade e un fermecător romancier și nuvelist, un om de omenie
și mare _______sufletească.”
- Nicolae Steinhardt
Cred în destinul neamului nostru, cred în revoluția creștină a omului nou, cred în libertate, în personalitate și în dragoste.
M. Eliade
1. În baza CV-ului creatorului, discutați, în plen, despre diversitatea pasiunilor lui Mircea Eliade.
2. Apreciați rolul acestor pasiuni în formarea spirituală a unei personalități, raportându-vă și la propria experiență.
1. Formulează 2-3 trăsături de caracter proprii scriitorului, pe care le-ai dedus din aprecierile critice de la exercițiul precedent.
1. Ce știi despre personalitățile care au scris despre Mircea Eliade?
2. Documentează-te și află ce lucruri comune există între autorii
aserțiunilor date și Mircea Eliade.
Lectura cărții Un om pierdut de Giovani Papini l-a influențat pe Mircea Eliade în scrierea lucrării Romanul adolescentului miop. În Memorii, scriitorul român va mărturisi: „Nu-mi puteam închipui până atunci că pot semăna atât de mult cu cineva. Mă regăseam aproape pe de-a-ntregul în copilăria şi adolescenţa lui Papini. Ca şi el, eram urât, foarte miop, devorat de o curiozitate precoce şi fără margini, voind să citesc tot, visând să pot scrie despre toate".
În anul 1927, în timpul unei călătorii în Italia, îl va întâlni pe Papini.
În 1928, Mircea Eliade îi scrie maharajahului Manindra Chandra Nandy de Kassimbazar, pe care îl descoperise în prefaţa volumului întâi din Istoria filozofiei indiene. Prin scrisoarea adresată cere o bursă de studiu, pentru o perioadă de doi ani, la Calcutta.
Totodată, tânărul Eliade îi scrie profesorului Surendranath Dasgupta,rugându-l să-l accepte ca doctorand. Primind răspuns pozitiv, va pleca, cu banii împrumutați de la unchiul său, la Calcutta, unde începe să studieze gramatica sanscrită şi filosofia hindusă, de care a fost mereu pasionat.
Romanul Maitreyi, opera care l-a consacrat pe tânărul Eliade, a fost scris în baza
experiențelor trăite în timpul stagiului la Calcutta, India. O bună parte din personaje
sunt inspirate din realitatea trăită. Protagonista romanului este inspirată din imaginea
reală a lui Maitreyi Devi, viitoare scriitoare, care, aflând despre faptul că a devenit
subiect de inspirație în cartea lui Mircea Eliade, a scris o carte-replică cu titlul
Dragostea nu moare.
Mircea Eliade și Maitreyi Devi
