(născută la 22 septembrie 1960 în Hîncești, rn. Fălești)
Este critic literar, eseist, poet. Doctor în filologie (teza „Reflexe ale mitului orfic în literatura română”, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2004), conferenţiar universitar la Catedra de literatura română şi universală, Facultatea de Litere, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi. Este autoarea volumelor: „Femeia în labirintul istoriei” (în colaborare) (2003), „Eternul Orfeu” (eseu critic) (2005), „Dialogues francophones”, Vol. I (în colaborare) 2012, „Manuscrise de Dimitrie Balica comisul” (în colaborare) (2013), „Proza romantică românească” (antologie), Prefaţă, selecţie a textelor, note biobibliografice, glosar, concepte operaţionale şi bibliografie (2014), „Kafka sau Alegoria omului modern. Note de curs” (în colaborare) (2015).
Colaborează cu studii, articole de sinteză şi cronici literare la revistele „Basarabia”, „Semn”, „Limba Română”, „Dacia Literară”, „Convorbiri Literare”, „Communication interculturelle et littérature” (Galați), „Anuarul de lingvistică şi istorie literară” (Iași), „Intertext” etc. Membă a Uniunii Scriitorilor din Modova şi a Uniunii Scriitorilor din România. Volume de versuri, semnate Margareta Curtescu: „Prinsă între clamele speranţei” (1997); „Simple bluesuri” (2003), „Iubirea altfel” (2013), „în piaţa dante” (antologie) (2014), „poèmes obliques” (traduit du roumain par Victoria Sicorschi, postface de Aliona Grati) (2015). Prezentă în antologii şi volume colective din ţară şi din România.