Imitare a romanului lui Proust, operă de analiză psihologică şi de observaţie socială, puternic influenţată de bergsonism (doctrină filosofică ce susţine că adevărul nu ar fi accesibil cunoaşterii ştiinţifice, gândirii logice, ci numai intuiţiei), care reconstituie trecutul în baza fluxului memoriei afective.

După criticul literar Garabet Ibrăileanu, există două tipuri de roman: de creaţie şi de analiză. În opinia sa, analiza (spre deosebire de creaţie) dă naştere unor tipuri vii, acestea caracterizându-se prin fapte, cuvinte, reacţii exterioare. Romanul de analiză, care mai este numit roman psihologic, studiază artistic omul şi psihologia sa, preocupându-se de viaţa interioară, observarea psihologică şi conştiinţa umană. Este scris de obicei de la persoana I (pentru a facilita perspectiva subiectivă) şi pune accent pe descrierea stărilor sufleteşti, a problemelor de conştiinţă, pătrunde în zonele obscure ale inconştientului. În literatura română romane psihologice au scris Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade etc.

Calofilia („dragostea de frumos”) este tendinţa omului de artă de a folosi în opera sa frumosul decorativ, în dauna conţinutului profund. Anticalofilia este, aşadar, refuzul autorului de a se concentra pe aspectul plăcut şi intenţia de a se concentra pe conţinut şi esenţe mai profunde. Anticalofilia promovează scrierea „autentică”, sub formă de jurnal, de confesiune, în care se notează precis, exact, „ca într-un proces-verbal“ cele întâmplate.

Tendinţa omului de creaţie de a se preocupa mai mult de impresiile ce ţin de obiect decât de obiectul însuşi. Camil Petrescu îşi explica atitudinea subiectivă de scriitor în modul următor: „Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simţurile mele, ceea ce gândesc eu, ... din mine însumi nu pot ieşi (...), eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi“.