NICOLLÓ: Lasă-l în pace. Te iei d-o fantomă? (Către PEPPINO.) Ascultă, Peppo, doar n-ai să zici c-ai venit pentru anunț!?
PEPPINO: Da’ pen’ce mama dracului am venit? Pentru mutrele voastre am venit?
NICOLLÓ: Păi, înseamnă că te-ai păcălit. N-ai căscat bine ochii.
PEPPINO: N-am căscat bine ochii...
NICOLLÓ : Ăștia caută clovn bătrân, înțelegi?
PEPPINO: Și eu ce-s? După mintea aia a ta mică și șifonată, eu ce-s? Sunt cel mai bun clovn bătrân.
Sunt singurul clovn bătrân bun. Sunt sau nu sunt?
NICOLLÓ: Uite, am să-ți spun eu cine ești. Da’ numa’ dacă-mi dai voie. Numa’ dacă vrei adevăru’ ...
(Către FILIPPO.) Să i-l spun sau să nu i-l spun?
FILIPPO: Spune-i-l! Naiba să-l ia, spune-i!
NICOLLÓ: Păi, deja i-am spus, da’n-a prins nimic.
FILIPPO: Normal.
PEPPINO: Ce n-am prins? Ce?
NICOLLÓ: Păi, ți-am zis adineauri ce și cine ești.
PEPPINO: Ce?
NICOLLÓ: O fantomă. O fantomă în piele de om, asta ești (Către FILLIPO.) Este sau nu este?
FILIPPO: (Râzând): Este. (Către PEPPINO.) Te superi, Peppino, te superi? Asta e. Tu nu simți cum atârnă hainele pe tine?
PEPPINO: Cârcotași. Asta sunteți. Doi cârcotași mărunți. (Scârbit.) Ce s-o mai lungim. (Se ridică și se apropie de ușă. Lovește ușor.)
FILIPPO: Poți s-o ții tot așa până mâine...
NICOLLÓ: Îți tocești degetul de pomană.
FILIPPO: Hai, las-o baltă. Nu te mai izbi așa de ușa aia, c-or să ți se năruiască oasele. Ai să rămâi buluc pe jos, un ghemotoc, o mână de oase-nfășurate-ntr-un costum de-nchiriat...
PEPPIN) (Violent, disperat): Costumu-i al meu! E al meu!
FILIPPO (Râzând diabolic.): Da,da...(către NICOLLÓ.) Vezi? Auzi?
NICOLLÓ: E o dulceață, nu alta... (Către PEPPINO.) Stai jos, iepurașule, stai jos, c-obosești.
PEPPINO: Nu stau! Nu stau!
Explozie de râs la NICOLLÓ și FILIPPO. Cei doi par a fi teribil de amuzați de tot ce se spune și face PEPPINO. Acesta din urmă se retrage, simulând detașarea și plictisul, preocupat de explorarea încăperii.
PEPPINO: (iritat, după un timp.): Vă hliziți... Asta-i tot ce vă ține capa’...Un clovn adevărat nu râde, lumea râde, el nu râde...Ce habar aveți voi d-asta? Ehe, arta...
NICOLLÓ: Mai zi. E haios cum zici.
FILIPPO: Zi-ne și nouă ce-ai mai învârtit după ce te-ai bulit când cu toboganul...
NICOLLÓ: A fost grăjdar, nu știi? Don Passante l-a-ntâlnit la Torino și el era cu animalele...(Râde până când se îneacă.) La catâri și la ponei...
PEPPINO: Vezi să nu mori de râs! Să te port pe conștiință c-ai murit râzând de mine.
FILIPPO: Zi, maestre, ce-ai învârtit la Torino? E drept c-ai fost la ponei?
PEPPINO: Am fost în trupă! Actor!
FILIPPO: Tu, actor?
PEPPINO (Mândru.): Eu, actor!
NICOLLÓ: Din părți.
PEPPINO: Nu mă crezi, treaba ta. Mi se rupe.
FILIPPO: Zău, Peppo, de ce te porți cu noi în halu’ăsta? Cum poți spune gogomonii d-astea?
PEPPINO: Pentru c-am fost! Dac-am fost, am fost!
FILIPPO: Pe bune, doar suntem prieteni d-o viață. Am halit o pâine-mpreună, cum poți să ne prostești așa, de la obraz?
NICOLLÓ: Se poate? Puțină rușine! Chiar și la bătrânețe, puțină rușine nu strică.
PEPPINO (Amărât.): Nu mă credeți, știu... (Se duce și-și deschide geamantanul.) Nu mă credeți, este?
FILIPPO: Este.
PEPPINO (Scoate din geamantan un afiș ponosit și-l întinde, fixându-l la cele patru colțuri cu diferite obiecte scoase din geamantan.): Poftim!
Cei doi se apleacă asupra afișului.
PEPPINO: Ei? Aveți ceva de zis? N-aveți. Ce s-aveți?
FILIPPO: Ce s-avem, ce?
PEPPINO: Te-ai lămurit, nu? Da sau nu?
FILIPPO: Nu.
PEPPINO: Atunci, citește! De ce nu citești? Citește!
FILIPPO (către NICOLLÓ.): Citește tu!
NICOLLÓ (Își scoate ochelarii și începe să-și șteargă fără grabă; PEPPINO așteaptă siderat; într-un târziu, silabisind cu ochelarii pe nas.): Gol-do-niii... (Victorios, către FILIPPO.) Goldoni! (Victorios, către PEPPINO.) Goldoni!
FILIPPO (Către PEPPINO.): Goldoni. Și ce-i cu Goldoni?
PEPPINO: Citește mai jos. Citește, dracului, mai jos.
FILIPPO (Către NICOLLÓ, concesiv.): Mai jos,NICOLLÓ, mai jos.
NICOLLÓ: Bă-dă-ra-niii...(Victorios, către FILIPPO.) Bădăranii! (Victorios, către PEPPINO.) Bădăranii!
PEPPINO: Mai jos, afurisitule, mult mai jos. Cel mai jos!
NICOLLÓ: Mario Quadri...
PEPPINO (Urlând.): Nu! Ultimul rând!
NICOLLÓ: Caccini Ricci!
PEPPINO (Exploziv.): Aici! Uite-aici! Ce scrie-aici!
NICOLLÓ: Nu văd.
PEPPINO (Exploziv.): Aici! Uite-aici! Ce scrie-aici?
NICOLLÓ: Nu văd.
PEPPINO: Scrie Peppino sau nu scrie Peppino?
NICOLLÓ: E prea jos. Nu bat pân-acolo.
PEPPINO: Pentru că ți-a luat piuitu’, d-aia. (Către FILIPPO.) Poftim, scrie Peppino sau nu scrie Peppino?
FILIPPO: Și ce dacă scrie Peppino? Ce știm noi cine e Peppino? (Către NICOLLÓ.) Știm noi cine e Peppino?
NICOLLÓ(Hotărât.): Nu!
PEPPINO: Eu! Pe toți dracii! Eu și numai eu!
FILIPPO: Oricine poate să fie Peppino. Sunt mii de Peppino. Toată lumea poate să fie Peppino. (Către NICOLLÓ.) Nu?
NICOLLÓ: Da!
PEPPINO: Cum toată lumea? Scrie Peppino? Eu sunt Peppino.
FILIPPO: Și NICOLLÓ poate să fie Peppino. Și eu pot să fiu Peppino. Peppino. Și Garibaldi poate să fie Peppino. Ce știm noi care e adevărul? Putea să scrie orice. Putea să scrie Garibaldi și să fie Peppino. Aici toată lumea e la fel. Poți să furi câte afișe vrei. Asta nu-nseamnă nimic.
NICOLLÓ: Și ăsta nici nu-i nume de actor.
FILIPPO: Sigur că nu-i. Nu-i nimic.
PEPPINO: Ba e! Eu sunt! Am jucat pe scenă de lemn! Da! Am fost Regele Lear la Frosinone! Am avut lemnul sub picioare! Ce știți voi ce-nseamnă o scenă de lemn? Ș-aca’l simt! Sclifosiților! Toată Italia mă cunoaște! Toți mă știu! Toți au bătut din palme...