Biografie

Matei Visniec

Poet și dramaturg român

Data și locul de naștere

S-a născut la 29 ianuarie, la Rădăuți.
Copilăria și-a petrecut-o în Bucovina, la Rădăuți și la Costileva, sat locuit de etnici Subgrup etnic ce trăiește Bucovina, Maramureș, Transcarpatia, numit în română și Țara Huțulilor huțuli.

Părinţii

Tatăl său, Ioan, a fost contabil, iar mama, Minodora, învățătoare.

Activitatea literară

 

Studiază la Bucureşti filosofia şi devine foarte activ în sânul generaţiei ’80, fiind membru fondator al Cenaclului de luni.

1972

Debutul literar, printr-o serie de poeme publicate în revista Luceafărul şi apoi în volum (culegerea „La noapte va ninge“, Editura Albatros).

1980 - 1987

Este profesor de istorie și geografie în comuna Dorobanțu-Plătărești din județul Călărași.

1988 - 1999

Jurnalist la BBC.

 

La 31 de ani pleacă în Franța, unde se va stabili, continuându-și activitatea, dar menținând legătura și cu cei de acasă.

Genuri. Specii literare

Poezie, dramaturgie, proză, eseuri.

Opere semnificative

A publicat atât în România, cât și în Franța, fiind tradus în peste 25 de limbi.
Printre cele mai cunoscute lucrări publicate în România și Franța se numără:

1997

„Du sexe de la femme comme champ de bataille dans la guerre en Bosnie”.

1980

„La noapte va ninge” (poezie);

1982

„Orașul cu un singur locuitor” (poezie);

1992

„Țara lui Gufy” (teatru);

1993

„Angajare de clovn” (teatru), Editura Unitext, București;

1996

„Văzătorule, nu fi un melc” (teatru);

2005

„Mansarda la Paris cu vedere spre moarte” (teatru);
„RICHARD III n'aura pas lieu ou Scenes de la vie de Meyerhold”;

2006

„Omul cu o singură aripă” (teatru);

2007

„L'histoire du communisme racontée aux malades mentaux”;

2010

„La ville d'un seul habitant” (poezii).

Influențe

Este fascinat de scriitorii Franz Kafka, Samuel Beckett, Jorge Louis Borges, Fiodor Dostoievski. Mărturisește că scriitorul francez Albert Camus (1913-1960), romancier, dramaturg și filozof francez, reprezentant al existențialismului Albert Camus este autorul care l-a marcat cel mai mult:

„Cred că de la vârsta de 16 ani mă urmăresc romanele sale „Străinul“, „Ciuma“, precum şi eseurile sale dintr-un volum intitulat „Exilul şi împărăţia“. Se spune despre Camus că este un autor pe care îl iubesc în special elevii de liceu, deci tranşa de vârstă cuprinsă între 14 şi 18 ani. Camus merită citit la orice vârstă.
Anul trecut s-au împlinit o sută de ani de la naşterea sa, iar în Franţa el a fost amplu omagiat. Acest autor rămâne şi un exemplu de exigenţă morală, el a rămas toată viaţa sa departe de toate fascinaţiile ideologice”.

Premii și distincții

1985

Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru Cea mai bună carte de poezie, pentru volumul „Înțeleptul la ora de ceai”;

1991

Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru Dramaturgie;

1977

Premiul revistei „România literară” la Festivalul Național de Poezie "Nicolae Labiș";

2007

Premiul pentru Dramaturgie, acordat de Uniunea Scriitorilor din România în 2006 pentru volumul „Omul cu o singură aripă", apărut la Editura Paralela 45;

2010

Premiul revistei „Observatorul Cultural” pentru romanul „Sindromul de panică în orașul luminilor".

Distincții obținute în Franța:

1991

Premiul Juriului la Festivalul „Les Journées d'Auteurs", organizat de Teatrul Les Celestins de Lyon, pentru piesa „Caii la fereastră”;

1993

Spectacolul Teatru descompus montat la Teatrul MUNDI în coproducție cu Institutul Francez de la București obține, pentru versiunea sa franceză, premiul "Théâtre vivant", acordat de Radio France Internationale;

1994

Marele premiu de teatru radiofonic al Societății autorilor și compozitorilor dramatici din Franța pentru piesa „Povestea urșilor panda povestită de un saxofonist care are o iubită la Frankfurt”;

1996/2008

Premiul presei la Festivalul de teatru de la Avignon, secția OFF;

2009

Premiul European acordat de Societatea Autorilor și Compozitorilor Dramatici din Franța.

Președintele României, Klaus Werner Iohannis, i-a înmânat Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de „Mare Ofițer”: „în semn de înaltă apreciere pentru excelența de care a dat dovadă în întreaga sa carieră, pentru dăruirea și talentul cu care s-a implicat în promovarea imaginii României în lume”.

ANGAJARE DE CLOVN

de MATEI VIȘNIEC
Personaje:

FILIPPO
NICOLLÓ
PEPPINO

NICOLLÓ: Lasă-l în pace. Te iei d-o fantomă? (Către PEPPINO.) Ascultă, Peppo, doar n-ai să zici c-ai venit pentru anunț!?
PEPPINO: Da’ pen’ce mama dracului am venit? Pentru mutrele voastre am venit?
NICOLLÓ: Păi, înseamnă că te-ai păcălit. N-ai căscat bine ochii.
PEPPINO: N-am căscat bine ochii...
NICOLLÓ : Ăștia caută clovn bătrân, înțelegi?
PEPPINO: Și eu ce-s? După mintea aia a ta mică și șifonată, eu ce-s? Sunt cel mai bun clovn bătrân. Sunt singurul clovn bătrân bun. Sunt sau nu sunt?
NICOLLÓ: Uite, am să-ți spun eu cine ești. Da’ numa’ dacă-mi dai voie. Numa’ dacă vrei adevăru’ ... (Către FILIPPO.) Să i-l spun sau să nu i-l spun?
FILIPPO: Spune-i-l! Naiba să-l ia, spune-i!
NICOLLÓ: Păi, deja i-am spus, da’n-a prins nimic.
FILIPPO: Normal.
PEPPINO: Ce n-am prins? Ce?
NICOLLÓ: Păi, ți-am zis adineauri ce și cine ești.
PEPPINO: Ce?
NICOLLÓ: O fantomă. O fantomă în piele de om, asta ești (Către FILLIPO.) Este sau nu este?
FILIPPO: (Râzând): Este. (Către PEPPINO.) Te superi, Peppino, te superi? Asta e. Tu nu simți cum atârnă hainele pe tine?
PEPPINO: Cârcotași. Asta sunteți. Doi cârcotași mărunți. (Scârbit.) Ce s-o mai lungim. (Se ridică și se apropie de ușă. Lovește ușor.)
FILIPPO: Poți s-o ții tot așa până mâine...
NICOLLÓ: Îți tocești degetul de pomană.
FILIPPO: Hai, las-o baltă. Nu te mai izbi așa de ușa aia, c-or să ți se năruiască oasele. Ai să rămâi buluc pe jos, un ghemotoc, o mână de oase-nfășurate-ntr-un costum de-nchiriat...
PEPPIN) (Violent, disperat): Costumu-i al meu! E al meu!
FILIPPO (Râzând diabolic.): Da,da...(către NICOLLÓ.) Vezi? Auzi?
NICOLLÓ: E o dulceață, nu alta... (Către PEPPINO.) Stai jos, iepurașule, stai jos, c-obosești.
PEPPINO: Nu stau! Nu stau!

Explozie de râs la NICOLLÓ și FILIPPO. Cei doi par a fi teribil de amuzați de tot ce se spune și face PEPPINO. Acesta din urmă se retrage, simulând detașarea și plictisul, preocupat de explorarea încăperii.

PEPPINO: (iritat, după un timp.): Vă hliziți... Asta-i tot ce vă ține capa’...Un clovn adevărat nu râde, lumea râde, el nu râde...Ce habar aveți voi d-asta? Ehe, arta...
NICOLLÓ: Mai zi. E haios cum zici.
FILIPPO: Zi-ne și nouă ce-ai mai învârtit după ce te-ai bulit când cu toboganul...
NICOLLÓ: A fost grăjdar, nu știi? Don Passante l-a-ntâlnit la Torino și el era cu animalele...(Râde până când se îneacă.) La catâri și la ponei...
PEPPINO: Vezi să nu mori de râs! Să te port pe conștiință c-ai murit râzând de mine.
FILIPPO: Zi, maestre, ce-ai învârtit la Torino? E drept c-ai fost la ponei?
PEPPINO: Am fost în trupă! Actor!
FILIPPO: Tu, actor?
PEPPINO (Mândru.): Eu, actor!
NICOLLÓ: Din părți.
PEPPINO: Nu mă crezi, treaba ta. Mi se rupe.
FILIPPO: Zău, Peppo, de ce te porți cu noi în halu’ăsta? Cum poți spune gogomonii d-astea?
PEPPINO: Pentru c-am fost! Dac-am fost, am fost!
FILIPPO: Pe bune, doar suntem prieteni d-o viață. Am halit o pâine-mpreună, cum poți să ne prostești așa, de la obraz?
NICOLLÓ: Se poate? Puțină rușine! Chiar și la bătrânețe, puțină rușine nu strică.
PEPPINO (Amărât.): Nu mă credeți, știu... (Se duce și-și deschide geamantanul.) Nu mă credeți, este?
FILIPPO: Este.
PEPPINO (Scoate din geamantan un afiș ponosit și-l întinde, fixându-l la cele patru colțuri cu diferite obiecte scoase din geamantan.): Poftim!
Cei doi se apleacă asupra afișului.
PEPPINO: Ei? Aveți ceva de zis? N-aveți. Ce s-aveți?
FILIPPO: Ce s-avem, ce?
PEPPINO: Te-ai lămurit, nu? Da sau nu?
FILIPPO: Nu.
PEPPINO: Atunci, citește! De ce nu citești? Citește!
FILIPPO (către NICOLLÓ.): Citește tu!
NICOLLÓ (Își scoate ochelarii și începe să-și șteargă fără grabă; PEPPINO așteaptă siderat; într-un târziu, silabisind cu ochelarii pe nas.): Gol-do-niii... (Victorios, către FILIPPO.) Goldoni! (Victorios, către PEPPINO.) Goldoni!
FILIPPO (Către PEPPINO.): Goldoni. Și ce-i cu Goldoni?
PEPPINO: Citește mai jos. Citește, dracului, mai jos.
FILIPPO (Către NICOLLÓ, concesiv.): Mai jos,NICOLLÓ, mai jos.
NICOLLÓ: Bă-dă-ra-niii...(Victorios, către FILIPPO.) Bădăranii! (Victorios, către PEPPINO.) Bădăranii!
PEPPINO: Mai jos, afurisitule, mult mai jos. Cel mai jos!
NICOLLÓ: Mario Quadri...
PEPPINO (Urlând.): Nu! Ultimul rând!
NICOLLÓ: Caccini Ricci!
PEPPINO (Exploziv.): Aici! Uite-aici! Ce scrie-aici!
NICOLLÓ: Nu văd.
PEPPINO (Exploziv.): Aici! Uite-aici! Ce scrie-aici?
NICOLLÓ: Nu văd.
PEPPINO: Scrie Peppino sau nu scrie Peppino?
NICOLLÓ: E prea jos. Nu bat pân-acolo.
PEPPINO: Pentru că ți-a luat piuitu’, d-aia. (Către FILIPPO.) Poftim, scrie Peppino sau nu scrie Peppino?
FILIPPO: Și ce dacă scrie Peppino? Ce știm noi cine e Peppino? (Către NICOLLÓ.) Știm noi cine e Peppino?
NICOLLÓ(Hotărât.): Nu!
PEPPINO: Eu! Pe toți dracii! Eu și numai eu!
FILIPPO: Oricine poate să fie Peppino. Sunt mii de Peppino. Toată lumea poate să fie Peppino. (Către NICOLLÓ.) Nu?
NICOLLÓ: Da!
PEPPINO: Cum toată lumea? Scrie Peppino? Eu sunt Peppino.
FILIPPO: Și NICOLLÓ poate să fie Peppino. Și eu pot să fiu Peppino. Peppino. Și Garibaldi poate să fie Peppino. Ce știm noi care e adevărul? Putea să scrie orice. Putea să scrie Garibaldi și să fie Peppino. Aici toată lumea e la fel. Poți să furi câte afișe vrei. Asta nu-nseamnă nimic.
NICOLLÓ: Și ăsta nici nu-i nume de actor.
FILIPPO: Sigur că nu-i. Nu-i nimic.
PEPPINO: Ba e! Eu sunt! Am jucat pe scenă de lemn! Da! Am fost Regele Lear la Frosinone! Am avut lemnul sub picioare! Ce știți voi ce-nseamnă o scenă de lemn? Ș-aca’l simt! Sclifosiților! Toată Italia mă cunoaște! Toți mă știu! Toți au bătut din palme...