La care texte ale acestor autori se face aluzie în poezie?
De cartea Lor, deschisă sub o viţă,
te temi să nu muţeşti, de taci de mult,
ca de orbie cel ieşit dintr-o temniţă,
de la-ntuneric la lumină smult.
Ion Neculce, cel care a stat
în strana graiului numa-n genunchi;
Miron Costin, cu creştetul lăsat
pe gravele cuvinte ca pe-un trunchi...
Pe fiecare pagină din cartea-i
e aer mult, ca peste-ntinse şesuri:
parcă cel gâde cum îi taie capul,
el mai gândeşte cronica în versuri.
Pe Dosoftei să nu-l scăpăm din şir,
cel ce mânca,-n străini, pâinea cu zgură,
şi lacrimile strânse-ntr-un potir
i-au fost unica, greaua băutură.
Pe Varlaam prin hrubele de fum
l-aud în foi înăbuşindu-şi plânsul...
Spătarul, cel întârziat pe drum,
de mult nu ne-a vorbit nimeni de dânsul...
Şi pe Ureche-l simt, prin nopţi, oftând:
mai mare decât trupu-i este rana...
Pe Cantemir – cu sabia scriind
ce nu a mai putut scrie cu pana...
...Slovele lor şi azi ne înfioară
şi lacrimile lor ni-s sărbători,
cum cerul printre ramuri se pogoară
şi fructele se odihnesc în flori.
Iar zarea e atâta de aproape,
Că de-ai închide ochii, şi se pare,
Aceasta ţi-ar rămâne sub pleoape:
Cu tot cu ierbi şi arborii în floare.
Stelele multe micşorează cerul.
Şi auzim – în seară – cum altoiul
se prinde (şi pe el se ţine mărul)
şi-nc-o albină-şi mai găseşte roiul.
Iar norul ce răsare-n zare, chiar
unde-şi foşneşte frunzele livada,
parcă-ar fi barba unui cronicar
tăiată,-n vremi, de-un ienicer cu spada.
Când mă cuprinde dor adânc de ţară
Şi n-am pe nimeni să-mi potoale dorul,
Iau cartea unde curge sfânt izvorul
De-nţelepciune şi tărie rară...
Citesc, iar gându-mi îşi întoarce zborul
Spre vremi de bărbăţie legendară,
De greu război şi de robie-amară;
Şi sufer, şi mă bucur cu poporul.
Îmi cântă jalnic rostul nestatornic
Al tuturor măririlor din lume
Miron Costin, vestitul mare vornic;
Boier de ţară, bunul Ion Niculce,
Oftând, strecoară printre lacrimi glume
Din zile vechi, şi-n grai nespus de dulce!
La care texte ale acestor autori se face aluzie în poezie?
Compară imaginea lui Miron Costin şi a lui Ion Neculce în poeziile lui
Nicolae Dabija şi Ştefan Octavian Iosif. Care este mai aproape de
realitatea istorică?
Compilează o listă de texte pe care le recomanzi spre lectură celor care
doresc să citească despre trecutul glorios al ţării.