Biografie

      După ce au luat Bogdan-vodă domnia, au şi triimis pre Tăutul logofătul sol la turci, când au închinat ţara la turci. Şi aşè vorbăscu oamenii, că l-au pus viziriul de au şedzut înaintea viziriului pre măcat, şi n-au fost având mestei la nădragi, că, trăgându-i cibotile, numai cu colţuni au fost încălţat. Şi dându-i cahfè, nu ştiè cum o va bè. Şi au încept a închina: „Să trăiască împăratul şi viziriul!“. Şi închinând, au sorbit felegeanul, ca altă băutură.

      Când au pus ţara întăi domnu pre Petru-vodă Rareş, el nu era acasă, ce să tâmplase cu măjile lui la Gălăţi, la peşte. Şi au triimis boierii şi mitropolitul haine scumpe domneşti şi carătă domnească cu slujitori, unde l-ari întâmpina să-l aducă mai în grabă la scaon, să-l puie domnu. Deci el, întorcându-să de la Gălaţi, au fost agiunsu la Docolina, de au mas acolo cu dzece cară, câte cu şase boi carul, pline de peşte. Şi piste noapte au visat un vis, precum dealul cel di cee parte de Bârlad şi dealul cel di-ncoaci era de aur, cu dumbrăvi cu totul. Şi tot sălta, giuca şi să pleca, să închina lui Rareş. Şi deşteptându-să din somnu dimineaţa, au spus visul argaţilor săi, celor ce era la cară. Iar argaţii au dzis: „Bun vis ai visat, giupâne, că cum om sosi la Iaşi şi la Suceavă, cum om vinde peştile tot“. Şi au şi îngiugat carăle dimineaţa, şi au purces Petru-vodă înaintea carălor.
      Şi când s-au pogorât în vadul Docolinii, l-au şi întâmpinat gloata. Şi au început a i să închina şi a-l îmbrăca cu haine domneşti. Iar el s-au zimbit a râde şi au dzis că „de mult aşteptam eu una ca aceasta să vie“. Şi când au purces de acolo, argaţii lui au dzis: „Dar noi ce-om face, doamne, cu carăle cu peştile?“ Iar el au dzis: „Să fie carăle cu peşte, cu boi cu tot, a voastre. şi viniţi după mine, să vă fac cărţi de scuteală, să nu daţi nemică în dzilele mele“.

Podul Doamnei, comuna Costeşti, jud. Vaslui, România. Aici era vadul de la Docolina (orăşel dispărut) peste râul Bârlad.

Petru-vodă Rareş, când era închis în cetatea Ciceului în ţara Ungurească, avè nevoie de nemţi şi de unguri. Iar fiind doamna lui sirboaică, de neamul Despoţilor, fată lui Despot crai, au scris o carte sirbască la împăratul turcescu şi la viziriul, cu rugăminte. Şi au slobodzit cartea pre o fereastră gios din cetate. Şi au învăţat pre o slugă a lor, sirbu, ce avè, să să ducă cu cartea la Poartă, la viziriul. Şi mergând sluga acee la Poartă, a lui Petru-vodă, au scris viziriul la unguri să-l sloboadă pre Petru-vodă. Şi după ce l-au slobodzit, s-au dus la Poartă.
Iară după ce s-au dus Petru-vodă la Poartă, aşe vorbăscu oamenii, că au grăit viziriul împăratului să-l ierte şi să-l puie iar domnu în Moldova. Iar împăratul au răspunsu că-i giurat, pănă nu va trece cu calul preste dânsul, să nu-l lăsă. Deci viziriul au dzis că-i „prè lesne a plini măria ta giurământul“. Şi l-au scos la câmpu şi l-au culcat la pământ, învălit într-un harariu [la atingerea cursorului va apărea explicaţia: ţesătură groasă, din care se fac saci, desagi, ţoale etc.], şi l-au sărit împăratul de trii ori cu calul. Iar alţii dzicu că au şedzut supt un pod, şi împăratul au trecut de trii ori pe pod. Deci l-au îmbrăcat cu caftan, să fie iarăşi domnu în Moldova. Deci cum au slujit mai pre urmă turcilor, scrie letopisăţul.

Când i-au tăiat capul lui Barnovschii-vodă, calul lui au şi început a sări, cât n-au mai putut să-l ţie comisul în mână. Şi scăpându-l din mână, pe loc au cădzut de au murit. Şi vădzind turcii, mult s-au mirat şi au dzis: „Nevinovat au fost acest om“. Şi au cunoscut pre Barnovschii-vodă turcii, că au fost drept, şi s-au căit pentru că l-au tăiat. Şi s-au giurat ca să nu mai taie de acum domnu de Moldova. Numai letopisăţul de aceasta nu scrie nimicǔ. Iară oamenii aşè vorbescu, că au apucat unii dintru alţii.

     Vasilie-vodă, după ce au luat domnia de la Ţarigrad, s-au rugat viziriului să lasă ţara de bir trii ani, şi al triili anǔ să dè birul ţărâi o dată, şi pre turci pre carii or avè datorie în ţară să-i scoată, să nu supere oamenii. Şi i-au făcut pre voie viziriul. Şi după ce au vinit el în ţară, la scaonul domniii, contăş cu soboli n-au îmbrăcat trii ani, ci numai cu hulpi. Şi pe dzi numai o mierţe de pâine să mânca şi doi berbeci şi o ialoviţă la curtea domnească. Cheltuială puţină, mai mult de doi galbeni pe dzi nu ieşiè. Şi au făcut cărţi de doi galbeni pe dzi nu ieşiè.
Şi au făcut cărţi de slobodzie în toată ţara. Şi nemică din ţară n-au luat pănă nu s-au plinit trii ani. Numai din desetină şi din mortasipii, din goştină şi din vamă ce lua să chivernisiè. Iar pănă în trii ani s-au umplut ţara de oameni. Şi au scos atunce pre ţară fumărit, câte un leu de casă. Şi au plinit atunce tustreli birurile de le-au trimis la Poartă. Şi încă au rămas şi lui Vasilie-vodă o mie de pungi de bani dobândă. Atunce au triimis la Poartă poclon, de au mulţămit împăratului şi viziriului şi altor turci mari, blane de spinări de soboli pentru bine ce au făcut de au aşteptat ţara. Care acest dar n-au fost nici de un folos ţărâi, că au rămas obicei de dă ţara baraiamlâc de atunce încoace în toţi anii. De mirat lucru este că au fost domnu strein şi nu au fost grabnic la lăcomie.

     După ce s-au dus Vasilie-vodă la Poartă, l-au închis turcii în Edicula. Şi-l pârâè domnul muntenescu şi domnul moldovenescu şi Racoţi, craiul ungurescu, şi sta tare asupra lui, să-l omoară împărăţia. Şi giuruiè trii mii de pungi de bani. Iar Vasilie-vodă îş pierdusă toată nedejdea de viiaţă. Şi ş-au chemat toate slugile, câte ave prè lângă dânsul, acolo la Edicula şi ş-au împărţit toată averea lor. Şi le-au dzis, de a peri, să fie averea acee a lor, iar de nu va peri, să i-o de iarăş înapoi. Şi-ş aştepta numai ceasul, să vie să-l omoară. Iară atunce viziriul au chemat pre toţi paşii de era la Poarta împărătească şi au sfătuit cu dânşii şi li-au spus cum dăruiescu trii mii de pungi de bani, ca să-l omoară pre Vasilie-vodă. Şi toţi au sfătuit să-l omoară, numai unul dintre dânşii au dzis că mulţi bani sunt, dar la o împărăţie o leafă nu agiungu bani şi nu sunt mulţi. Şi acest om poate-fi este trebuitoriu, de giuruiescu ei atâte pungi de bani să-l omoară. Că acest om să cunoaşte că-i harnic. Şi poate să vie o vreme să trebuiască şi să slujască împărăţiii mai mult preţul decât trii mii de pungi de bani, îndzăcit decât giuruiescu ei. Şi grăind acel paşe acel cuvânt, au lăsat toţi după cuvântul lui. Şi l-au iertat împărăţia pre Vasilii-vodă şi l-au slobodzit din Edicula. şi după acee curund era să-l puie domnu. Iar n-au zăbăvit şi au murit.