De ce autorul insistă să utilizeze, repetat, substantivul „piatră”, în loc să încerce a-l înlocui prin sinonime?
Anatol Codru (născut Condrea) a fost un poet, eseist, traducător, regizor şi scenarist din Republica Moldova.
„Anatol Codru crede în puterea miraculoasă a metaforei şi îşi ridică poemele pe soliditatea ei. Drumul ales de poet este cu atât mai sigur, cu cât ne gândim la faptul că întreaga poezie populară s-a nutrit din sevele inepuizabile ale metaforei. Anatol Codru dăruie poeziei noastre metafore autentice, atingând prin Pietrarii, Baladă, Doină, bunăoară, zonele înalte ale poeziei.”
/Grigore Vieru/
Data şi locul de naştere
S-a născut la 1 mai 1936, în satul Molovata Nouă, raionul Dubăsari.
Data şi locul morţii, locul de odihnă
A decedat la 17 august 2010, la Chişinău.
Aşa cum a cerut prin testament, gropari i-au fost prietenii din formaţia
“Ştefan cel Mare”, îmbrăcaţi în sumane şi straie populare. Cu câteva
zile înainte de a pleca din viaţă, poetul a lăsat în urmă ultimul
scenariu – cel al propriei înmormântări. A prevăzut totul pâna
la ultimul detaliu, de la îmbrăcăminte până la cântecele şi
poeziile care să răsune lângă mormânt.
Pe când era student, a debutat ca poet cu volumul de versuri „Nopţi albastre” (1962). Alte volume: „Îndărătnicia pietrei” (1967), „Feciori” (1971), „Portret în piatră” (1978), „Piatra de citire” (1980), „Mitul personal” (1986) şi „Bolta cuvântului” (1997), „Întâmplarea mirării” (1998), „Ruperea din nefiinţă” (1999) etc. A fost tradus în 37 de limbi.
S-a remarcat ca regizor de filme documentare. Primul său film a fost realizat în anul 1968 şi s-a intitulat „Trânta”. Începând din anul 1971, a lucrat ca regizor la studioul cinematografic Moldova-film. La Congresele VII, VIII şi IX ale Uniunii Cineaştilor (din 1993, 1998 şi 2003), Anatol Codru a fost ales şi apoi reales ca preşedinte al Uniunii Cineaştilor din Republica Moldova. A obţinut mai multe premii pentru filmele documentare realizate.
Nicolae Labiş a fost un poet român. Criticul literar Eugen Simion l-a supranumit „buzduganul unei generaţii”.
Data şi locul de naştere
S-a născut la 2 decembrie 1935, Poiana Mărului, comuna Mălini,
jud. Baia (în prezent jud. Suceava), România.
Părinţii săi erau profesori.
Casa memorială „Nicolae Labiş” din Mălini
Data şi locul morţii, locul de odihnă
A decedat la 22 decembrie 1956, la Bucureşti, în vâstă de 21 de ani,
în urma unui accident de tramvai.
A fost înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti.
Ultima poezie a lui Nicolae Labiş, dictată pe patul de moarte.
Nicolae Labiş cu sora Margareta.
1956
1956
1958
A fost poet şi prozator român, traducător, jurist.
Data şi locul de naştere
S-a născut în 1806, la conacul familiei din satul Bezin (azi Donici), raionul Orhei.
Părinți și rude
Tatăl: clucerul Dimitrie Donici
Mama: Elena Lambrino
A făcut studii la Liceul de Cadeţi din Sankt-Peterburg, Rusia.
A fost căsătorit de două ori: cu Maria Rosetti-Bălănescu
a avut doi copii, iar cu Profira Krupenski a avut zece copii, printre care
se numără Iorgu, Nicolae, Sofia, Alexandru, Teodor,
Profira, Darie.
Data şi locul morţii, locul de odihnă
A murit în 1865, la Piatra-Neamţ.
Debutează cu traduceri din poeţii ruşi A. Puşkin şi I. Krîlov, fiind
menţionat în 1835 ca traducător în revista „Teleskop”, care apărea
la Moscova.
În colaborare cu Constantin Negruzzi traduce şi publică „Satire şi alte
poetice” compuneri de Antioh Cantemir. Traduce poemul lui Puşkin
„Ţiganii”, „Torentele şi oamenii” de Mihail Lermontov, „Tunsul” de Aleksandr
Veltman etc.
Publică fabule în presa periodică, apoi editează, în anii 1840 şi 1842,
două volume de fabule, cu opere proprii şi traduceri.
A fost boier, dregător din Moldova și mare cronicar.
Data şi locul de naştere
S-a născut în anul 1672, în Prigorenii Mici (astăzi parte din comuna Ion Neculce).
Părinți și rude
Tatăl: vistiernicul Enache Neculce, boier cu stare, rudă cu
Vasile Lupu.
Mama: Catrina Cantacuzino, fiica vistiernicului
Iordache Cantacuzino, unul din cei mai bogaţi boieri ai vremii.
Rămas de mic orfan de tată, Ion Neculce a fost luat sub
îngrijire de bunica sa Alexandra („Iordăchioaia”), o femeie cu
ştiinţă de carte şi cu legături strânse în societatea vremii,
rudă cu familia lui Ieremia şi Petru Movilă. Este probabil că
anume de la ea Ion Neculce a auzit multe din legendele şi
informaţiile istorice care vor intra ulterior în letopiseţ.
S-a căsătorit în 1701 cu Maria, fata hatmanului Bogdan Lupul
şi nepoata de soră a lui Dimitrie Cantemir.
Copii: o fiică, Ileana, şi feciorii: Bogdan, Ilie şi Alexandru.
Descendenţii lui Ion Neculce trăiesc până în ziua de azi.
Data şi locul morţii, locul de odihnă
A murit la o dată necunoscută, între 25 februarie 1745 (ultimul document semnat de el) şi 12 ianuarie 1746, când fiul său emite un act legat de moştenirea primită de la tatăl său. Mormântul lui Ion Neculce lângă biserica din Prigoreni, comuna Ion Neculce, județul Iaşi, România, modernizat în a doua jumătate a secolului XX şi înfrumuseţat cu un bust realizat de sculptorul Iftimie Bârleanu.
Cunoaştem un singur text major scris de Ion Neculce – „Letopiseţul Ţării
Moldovei de la Dabija-vodă până la domnia lui Constantin Mavrocordat”.
Lucrarea cuprinde evenimentele din 1662 până la 1743.
După toată probabilitatea, cronicarul şi-a început lucrul la „Letopiseţ”
după anul 1732, când avea deja cca 60 de ani.
„Letopiseţul” şi „O samă de cuvinte” au fost publicate pentru prima dată de
Mihail Kogălniceanu în 1845, în vol. II al culegerii sale „Letopiseţele
Ţării Moldovei”. Kogălniceanu a cules şi a studiat un număr mare de
cronici moldoveneşti şi munteneşti, unele dintre care aparţinuseră
familiei sale de secole. Anume datorită publicaţiilor sale letopiseţele
lui Grigore Ureche, Miron Costin şi Ion Neculce au ajuns la
publicul larg.
Prima pagină din manuscrisul „Letopiseţului”
Foaia de titlu a primei ediţii
A fost scriitor şi traducător, ispravnic al ţinuturilor Ismail şi Hotin.
Data şi locul de naştere
În 1786, la Iași.
Părinți și rude
Fiul paharnicului Toma Stamati şi nepot de frate al mitropolitului Iacov Stamati.
Limbi străine
Însuşeşte limbile franceză, rusă şi greacă.
Data şi locul morţii, locul de odihnă
12 septembrie 1869 Ocnița, județul Hotin, Gubernia Basarabia,
Imperiul Rus.
La 23 octombrie 1988, în satul Ocniţa, unde este înmormântat
scriitorul, a fost inaugurată Casa-muzeu „Constantin Stamati”. Tot atunci,
în curte, a fost instalat un bust al acestuia.
Constantin Stamati debutează în literatură cu traduceri. Publică în „Albina românească” a lui Gh. Asachi tălmăcirea poeziei „Dumnezeu” de G. Derjavin (20 februarie 1830). A mai tălmăcit poemul „Prizonierul din Caucaz” de A. Puşkin; poeziile „Întemniţatul”, „Mi-e urât şi trist”, „Hăulitul închisului” şi „Bătrâneţele” de M. Lermontov; baladele „Harpa eoliană”, „Fiica lui Decebal şi Armin cântăreţul”, „Gromoboi” de V. Jukovski; „Omul şi cugetul”, „Ce daune fac banii” de F. Bulgarin ş.a. A tradus şi a adaptat peste 30 de fabule din creaţia lui I. Krîlov şi I. Hemniţer.
1953
„Opere alese” − Chișinău;
1966
„Scrieri alese” − Chișinău;
1975
„Opere” − Chișinău;
1978
„Fabule” − Chișinău;
1986
„Scrieri alese” − Chișinău;
1993
„Scrieri” − Chișinău;
1997
„Imnul lăutei româneşti” − Chișinău.
Medalia „Sfânta Ana”, în grad de cavaler.
A fost poet, prozator, dramaturg și publicist român.
Data şi locul de naştere
S-a născut în 1854, la 14 martie, la București. Este botezat la 24 martie la biserica din mahalaua Precupeții-Noi din București.
Părinți și rude
Tatăl este maiorul Alexandru D. Macedonski, ce se trage din localitatea
Cetal-Tepe din Bulgaria. Bunicul poetului, Dimitrie, vine în
Țara Românească și este căpitan de panduri, participant la revoluția de
la 1821. Mama, Maria Macedonski, născută Fisența şi înfiată Pârâianu,
se trage dintr-o familie de boieri olteni. Alexandru este al treilea
copil al familiei. Ceilalți copii erau Ecaterina (n.1848) şi Dimitrie
(n.1852). Cea mai mare parte a copilăriei a petrecut-o în satul de baștină
al tatălui, Pometeşti, pe valea Amaradiei, în județul Dolj, la conacul
boierului Mișu Berlescu. După ce casa a intrat în proprietatea statului,
între 1961 şi 1990, casa a fost transformată în școală, cămin cultural și
muzeu. După 1989, conacul a căzut în paragină, fiind prădat de săteni.
Imaginea casei părintești este evocată în
„Rondelul trecutului”.
Căsătorie/Copii
La 24 februarie 1883, se căsătorește cu Ana
Rallet-Slătineanu, coborâtoare din familii boierești de vază, care
îi aducea o dotă substanțială.
Împreună au șase copii: George, născut în 1884, care moare la vârsta de
doi ani, Alexis, viitorul pictor, Nikita, inventatorul sidefului
artificial, Pavel, viitor ziarist și literat, Constantin-Hyacint,
viitor actor, și fiica Anna.
Data şi locul morţii, locul de odihnă
Moare la 24 noiembrie 1920, la ora 3 după amiază, cerând roze, iar fiul
său Nikita, negăsind trandafiri, îi aduce să inhaleze parfum
de trandafiri.
La 27 noiembrie 1920, este înmormântat în cimitirul Bellu din București.
Debutează cu volumul de versuri „Prima Verba” în anul 1872.
Poet, prozator și dramaturg. Inițiatorul rondelului în literatura română.
Până în 1890, Alexandru Macedonski a scris poeme ample, de factură romantică, cu versuri lungi
și cu un pronunțat caracter satiric, ca de exemplu ciclul „Nopților”, caracterizat
și printr-un abundent retorism romantic.
După 1890, lirica lui Alexandru Macedonski trece printr-un proces de esențializare.
În această perioadă scrie „Rondelurile”. Poetul renunță la retorismul primei etape,
poezia devenind sugestie și muzicalitate.
1872
„Prima verba”;
1882
„Poesii”;
1895
„Excelsior”;
1912
„Flori sacre”;
1927
„Poema rondelurilor”;
1896
„Dramă banală”;
1902
„Cartea de aur”;
1906
„La calvaire de feu”;
1915
„Thalassa”
1876
„Gemenii”;
1916
„Moartea lui Dante Alighieri”;
Mișcare/curent literar
Macedonski este, înainte de toate, autorul „Nopților” și al „Rondelurilor”,
primele aparținând romantismului, prin ultimele întorcându-se
spre clasicism.
Supranumit poetul rondelurilor,
este primul reprezentant al simbolismului în literatura română.
Este teoretician al simbolismului românesc şi promotor al noii poezii în
articolele „Arta versului” (1890), „Poezia viitorului” (1892).
Macedonski este şi fondatorul revistei şi cenaclului „Literatorul”, o
grupare formată în 1880 ca reacţie împotriva influenţei germane a
grupării „Junimea”.
Ciclul „Nopțile” este inspirat din volumul „Nopțile” al poetului romantic
francez Alfred de Musset.
Influențe
A fost influenţat de instrumentalismul poetului belgian René Ghil.
Funcţii publice, premii
În 1878 este numit director al Prefecturii județul Silistra-Nouă, cu
reședința la Cernavoda.
În 1882 este numit comisar extraordinar al Ministerului Cultelor şi
Instrucţiunii Publice.
Între 1910 și 1912, Macedonski se află la Paris, unde se expatriază din
cauza modului injust în care consideră că este tratat în propria-i țară.
În martie 1920 este pensionat din slujba pe care o deținuse, cu largi
intermitențe, la Comisia Monumentelor Istorice, dar, în urma protestului
scriitorilor bucureșteni, publicat în presa capitalei la 18 martie,
ministerul revine asupra deciziei.
Este numit de Octavian Goga,atunci ministrul cultelor şi artelor,
în funcția Șef birou
clasa I. Socotindu-se retrogradat, refuză demn aceasta ofensă.
Posteritate
A încurajat, la începuturile activităţii lor scriitoriceşti, numeroşi
tineri talentaţi, printre care George Bacovia şi Tudor Vianu, pe care
i-a publicat în revista sa „Literatorul”. În 1873 scoate ziarul „Oltul”,
iar în 1896 revista „Liga ortodoxă”, în care vor debuta alţi mari scriitori:
Tudor Arghezi şi Gala Galaction.
A fost ales post-mortem membru al Academiei Române (în 2006).
Din 20 mai 2009, Banca Națională a României a pus în circulație o
monedă din argint cu valoarea nominala de 10 lei, dedicată aniversării
a 155 de ani de la nașterea poetului Alexandru Macedonski.
Clasic al literaturii române, reputat dramaturg, nuvelist, pamfletar și ziarist.
Data și locul de naștere
I.L. Caragiale este un clasic al literaturii române, reputat dramaturg, nuvelist, pamfletar și ziarist. El s-a născut în zorii zilei de 30 ianuarie 1852, în județul Prahova, în satul Haimanale, care astăzi îi poartă numele. Este primul copil în familia lui Luca și Ecaterina Caragiale. Tatăl său a exercitat profesiunea de avocat.
Căsătorie/Copii
În 1885 s-a născut fiul său Mateiu Caragiale, din legătura
cu Maria Constantinescu. Deși necăsătoriți, Caragiale îl va
recunoaște și își va asuma creșterea și educația lui.
La începutul anului 1889, I.L.Caragiale se căsătoreşte
cu Alexandrina Burelly, fiica arhitectului capitalei.
Tânăra doamnă Caragiale l-a crescut pe Matei ca pe fiul său.
Au avut două fiice: Ioana și Agatha,
dar cele doua fete au murit în 1891.
În 1893 au avut un alt copil,
Luca Ion, iar în 1894 se năştea Ecaterina.
Soţia i-a supravieţuit mai mult
de patru decenii şi în 1945 înregistra un disc audio, cu amintiri
despre soţul său.
Matei a devenit un celebru scriitor, iar Luca s-a stins la vârsta de 27
de ani, lăsând un roman („Nevinovăţiile viclene”) şi un volum de poezii
(„Jocul oglinzilor”), pe care sora sa, Ecaterina, le-a editat abia în
1967 şi 1972, cu sprijinul criticului literar Barbu Cioculescu.
Data şi locul morţii, locul de odihnă
Moare în noaptea de 8 spre 9 iunie 1912 la Berlin. Rămășițele pamântești ale scriitorului vor fi aduse în țară și înmormântate în cimitirul Bellu din București alături de Mihai Eminescu și George Coșbuc.
În 1871, I.L.Caragiale a fost numit sufleor și copist la Teatrul Național din București.
Din 1873 până în 1875, Caragiale a colaborat la „Ghimpele” cu versuri și proză,
semnând cu inițialele Car și Policar (Șarla și ciobanii, fabulă antidinastică).
Printre alte pseudonime haioase sub care va publica, istoria a reținut: Falstaff,
Zoil, Nastratin și Hans, Ion!
A colaborat la multe reviste ale timpului: „Telegraful”, „Alegătorul liber”, „Națiunea
română” (pe care a și condus-o), „România liberă”, „Gazeta poporului”, „Epoca”, „Drapelul”
ș.a. Un moment special în traiectoria sa l-a constituit activitatea din 1878-1881
la „Timpul”, la care colaborează alături de M. Eminescu și I. Slavici. În 1893 a
înființat revista „Moftul român”, care va fi ilustrată cu caricaturi.
În anul 1879 debutează în „Convorbiri literare” cu piesa „O noapte furtunoasă”.
Premiera acesteia la Teatrul Național din București, deși a avut succes, a fost
însoțită de huiduielile mulțimii indignate de conținutul operei.
În seara de 26 octombrie, 1894, în casa lui Iacob Negruzzi va citi „O scrisoare pierdută”, piesă ce îi va aduce notorietate. În 1885 apare piesa „D-ale carnavalului”, iar în 1890 - drama „Năpasta”.
Genuri, specii cultivate
Este cunoscut, în special, pentru realizările sale dramatice (8 comedii și o dramă), dar și prin scrierile epice (schițe, povestiri). A scris și poezie.
Mișcare/curent literar
Opera sa se află sub semnul realismului critic. Totodată, în opera lui I.L. Caragiale pot fi desprinse și elemente de factură naturalistă.
Influențe
A fost membru al Asociație culturală, înființată la Iași în anul 1863, de Iacob Negruzzi, Petre Carp, Gheorghe Racoviță, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu. „Junimii”.
Funcții publice, premii
În 1881 obține funcția de revizor școlar în circumscripția Argeș-Vâlcea.
În 1888 este numit director general al Teatrului Național București.
Posteritate
În România a fost editată o bancnotă de 100 de lei cu imaginea lui I.L. Caragiale.
În orașul Chișinău există un teatru care îi poartă numele.
În Republica Moldova a fost editată o marcă poștală cu imaginea scriitorului.
Prozator și dramaturg român din perioada interbelică.
Data și locul de naștere
S-a născut la 27 noiembrie 1885 în satul Târlișua
(din fostul comitat Solnoc Dăbâca, azi județul Bistrița-Năsăud),
fiind primul din cei 14 copii ai învățătorului Vasile Rebreanu și
ai Ludovicăi (născută Diuganu). În tinerețe, mama sa (1865-1945) era pasionată de teatru, fiind considerată primă diletantă pe scena orașului său de baștină. Ambii părinți constituie modelele familiei Herdelea, care apare în romanele Ion, Răscoala, Gorila.
La 5 km de Năsăud și 18 km de Bistrița, se află Casa Memorială
Liviu Rebreanu, în localitatea Prislop, care azi poartă numele scriitorului.
Căsătorie/Copii
S-a căsătorit, în 1921, cu Fanny Rădulescu, care absolvise Conservatorul
de Artă dramatică, cerând ca în act să se treacă recunoașterea fiicei Florica,
pe atunci în vârstă de trei ani și jumătate, pe care o avea frumoasa actriță dintr-o relație anterioară.
Şi-a mărturisit dragostea pentru Fanny în volumul „Mărturisire”: „Te iubesc pentru
că mă iubeşti: acesta este un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru
că te iubesc, şi nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc;
aici începe iubirea. Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc: acesta e
cântecul iubirii. Omul îndrăgostit nu zice: te iubesc pentru că eşti
oacheşă; nici: te iubesc pentru că eşti bună. Omul îndrăgostit zice:
te iubesc cu toate că eşti oacheşă, cu toate că eşti bună şi te-aş iubi
chiar dacă ai fi blondă sau dacă ai fi rea”, scria romanticul Rebreanu.
Este drept, Fanny înţelesese înclinaţia spre scris a soţului şi l-a sprijinit,
preluând treburile gospodăreşti ale casei, indiferent unde ar fi fost ea.
„Soţia unui scriitor trebuie să fie o martiră, o sacrificată, ca să fie
folositoare tovarăşului ei”, spunea Rebreanu într-un interviu.
Data şi locul morţii, locul de odihnă
La 1 septembrie 1944, la Valea Mare, a încetat din viață la vârsta de 59 de ani. Peste câteva luni a fost deshumat și reînhumat la Cimitirul Bellu din București.
La 1 noiembrie 1908, în revista „Luceafărul” din Sibiu, cu schița „Codrea”, fiind apreciată favorabil de critici. Încurajat, Rebreanu scrie mai multe nuvele în care abordează o varietate de teme, conturând dintr-o perspectivă nouă, obiectivă satul românesc și țăranul: „Proștii”, „Culcușul”, „Golanii”, „Volbura dragostei”, al căror subiect îl va dezvolta în romanul „Ion”.
Pseudonimul său provine din limba latină Bachus via
(Calea lui Bachus), dar are legătură și cu denumirea orașului său natal, Bacău.)
(născut Andone Vasiliu)
A fost poet, prozator, profesor.
Data și locul de naștere
17 septembrie 1881, Bacău
Numele părinţilor
Tata: Dimitrie Vasiliu, comerciant
Mama: Zoe Vasiliu
Data şi locul morţii, locul de odihnă
22 mai 1957, la Cimitirul Bellu din Bucureşti
Date semnificative din viața poetului
În 1887, la vârsta de doar 6 ani, începe să învețe limba germană.
Între 1889-1890 urmează clasa întâi la un pension din Bacău.
În 1891 este înscris la Școala Primară Domnească nr. 1 din Bacău.
În 1904 absolvă cursul primar (cu corigenţe la limba elină şi matematică), în luna iunie, şi se înscrie la Gimnaziul Ferdinand din Bacău.Toamna rămâne închis o noapte întreagă, din neatenția paracliserului, în turnul bisericii Precista din orașul natal. Dovedeşte talent la desen şi vioară.
Între anii 1903-1904 frecventează cenaclul macedonskian.
În 1903 scrie poezia „Liceu", ca răspuns la un chestionar adresat de minister absolvenților din acel an.
În 1911 absolvă Facultatea de drept la Iaşi şi Bucureşti, cu licenţă.
În anul 1925 predă ca profesor de desen şi caligrafie la Şcoala Normală de Băieţi şi apoi la Şcoala Comercială de Băieţi, din Bacău.
În 1945 obține postul de bibliotecar la Ministerul Minelor şi Petrolului.
În 1928 se căsătoreşte cu Agatha Grigorescu – profesoară şi poetă, autoare a volumului de versuri „Armonii crepusculare”.
În 1931 se naşte Gabriel, unicul fiu al poetului.
În 1899 scrie poezia „Şi toate”, semnată V. George, în revista lui Alexandru Macedonski „Literatorul”
1916
„Plumb”, București
1926
„Scântei galbene”, Bacău
„Bucăți de noapte”, București
1929
Poezii”, București
1930
„Cu voi”, București
1934
„Poezii”, prefața de Adrian Maniu, București
1936
„Comedii”, București
1944
„Opere”, București
1946
„Stanțe burgheze”, București
1956
„Poezii”, București (ediție revăzută și adăugită de autor, 1957)
Mișcare/curent literar
Modernism, Simbolism
Colaborare la reviste
1907: revista „ Versuri” a lui I. M. Rașcu
1912:„Flacăra” , „Noua revistă română , „ Cugetul românesc, „ Gândirea”
1915: Editează, la Bacău, două reviste literare cu existenţă scurtă:
„Orizonturi noi” şi „Ateneul cultural”(1925).
Influențe
Charles Baudelaire, Edgar Allan Poe, Alexandru Macedonski, Anton Pann
A influențat pe:
Eugen Barbu, Benjamin Fondane (Fundoianu), Gala Galaction,Tudor Vianu, Mircea Cărtărescu
1923 - volumul „Plumb” primeşte Premiul Ministerului Artelor (în valoare de 5 000 de lei).
1932 - distins cu Ordinul „Meritul Cultural pentru litere şi opere literare, clasa a II-a”, de către regele Carol al II-lea. Societatea Scriitorilor Români îi stabilește o pensie, începând cu 1 ianuarie 1933.
1935 - distins a doua oară, de către regele Carol al II-lea, cu Ordinul „Meritul Cultural pentru litere şi opere literare, clasa a II-a, în grad de Cavaler”.
În 1956 este decorat cu „Ordinul Muncii”,
clasa I.
Se deschide Casa memoriala „George Bacovia” din Bucureşti
Se deschide Casa memoriala „George Bacovia” din Bacău
(născut Dan Barbilian)
Poet și matematician
„Oricât ar părea de contradictorii acești doi termeni la prima vedere, există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde se întâlneşte cu poezia.” (Ion Barbu)
Data și locul de naștere
18/ 19 martie 1895, Câmpulung-Muscel
Numele părinţilor
Constantin Barbillian (care și-a latinizat numele inițial Barbu), judecător de pace la Rucăr Smaranda, născută Șoiculescu, fiică de procuror
Data şi locul morţii, locul de odihnă
11 august 1961, București, înmormântat la cimitirul Bellu
Cariera de matematician
1933: devine membru al Societăţii „Deutsche Mathematische Vereinigung”
1948: membru fondator al Institutului de Matematică
1956: apare volumul „Teoria aritmetică a idealelor”, premiat de Academie
1958: defineşte spatiile barbiliane
28 septembrie 1918 va debuta la revista lui Macedonski, „Literatorul”, cu poezia “Fiinţa”
Mișcare/curent literar
Modernismul, ermetismul
Etape ale creației barbiene
I etapă: „parnasiană”: colaborarea la „Sburătorul”, considerată „panteism în triumful vitalei histerii”.
II etapă: „baladică şi orientală”: baladescul oriental este tot o proiecţie a cunoașterii, în care vagul pitoresc este suport pentru substanţa eterică, înaltă, mod de a pătrunde în permanenţa unei zone de spiritualitate. (După melci, Riga Crypto şi lapona Enigel, Ritmuri pentru nunțile necesare, Oul dogmatic)
III etapă: „ermetică”: poezia devine nadir latent, expresie ultimă, subliniată prin metaforă, a adâncului acestei calme creste, dedus „din ceas”.
„Sburătorul”
„Sburătorul literar”
„Viaţa românească”
„Umanitatea”
„Hiena”
„Contimporanul”
„Cugetul românesc”
„Revista română”
(Ion Nae Theodorescu)
Poet, prozator, jurnalist, critic de artă, călugăr, bijutier
Data și locul de naștere
21 mai 1880, strada Ţărani nr.46, Bucureşti, România
Numele părinţilor
Nae Theodorescu şi Maria, originari din judeţul Gorj, „cel mai sărac şi mai pietros din regiune”, după propria mărturisire, cu „ţărani primitivi” şi un „folclor admirabil”
Data şi locul morţii, locul de odihnă
14 iulie 1967 (87 de ani) Bucureşti, România, grădina Casei Memoriale Tudor Arghezi
Căsătorit
Constanţa Zissu
Paraschiva Burda, „soţia, sora şi prietena de-o viaţă”, i-a inspirat numeroase poezii de dragoste, dar şi romanul „Ochii Maicii Domnului” din 1934.
Copii
Eli Lotar
Mitzura, director onorific al Casei Memoriale Tudor Arghezi din Bucureşti
Baruţu
1896
în ziarul „Liga ortodoxă”, poezia „Tatăl meu”
25 iulie – articolul „Din ziua de azi”
1927
„Cuvinte potrivite”, poezii
1931
„Flori de mucigai”, poezii şi
„Cartea cu jucării”, poezii
1934
„Ochii Maicii Domnului”
„Cimitirul Buna-Vestire”, roman parabolic
1942
„Lina”, roman
1943
„Eminescu”, studiu critic
1948
„Prisaca”, poeme pentru copii
1955
„Pagini din trecut”, publicistică şi „Cântare omului”
Mișcare/curent literar
Modernism, Simbolism, Poporanism
Genuri/Specii literare cultivate
poezie lirică, roman, satiră, pamflet
Influențe
Charles Baudelaire, Edgar Allan Poe, Alexandru Macedonski, Anton Pann
A influențat pe
Eugen Barbu, Benjamin Fondane, Gala Galaction,Tudor Vianu, Mircea Cărtărescu
1946
Premiul Naţional pentru Literatură şi Ordinul Meritul Cultural
1955
Ordinul Muncii
1965
Nominalizat la premiul Nobel pentru literatură
Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi" - Chişinău
Este poet și dramaturg român
Data și locul de naștere
S-a născut la 29 ianuarie, la Rădăuți.
Copilăria și-a petrecut-o în Bucovina, la Rădăuți și la Costileva,
sat locuit de etnici huțuli.
Părinţii
Tatăl său, Ioan, a fost contabil, iar mama, Minodora, învățătoare.
Studiază la Bucureşti filosofia şi devine foarte activ în sânul generaţiei ’80, fiind membru fondator al Cenaclului de luni.
1972
Debutul literar, printr-o serie de poeme publicate în revista Luceafărul şi apoi în volum (culegerea „La noapte va ninge“, Editura Albatros).
1980 - 1987
Este profesor de istorie și geografie în comuna Dorobanțu-Plătărești din județul Călărași.
1988 - 1999
jurnalist la BBC.
La 31 de ani pleacă în Franța, unde se va stabili, continuându-și activitatea, dar menținând legătura și cu cei de acasă.
Poezie, dramaturgie, proză, eseuri.
A publicat atât în România, cât și în Franța, fiind tradus în peste 25 de limbi.
Printre cele mai cunoscute lucrări publicate în România și Franța se numără:
1997
„Du sexe de la femme comme champ de bataille dans la guerre en Bosnie”.
1980
„La noapte va ninge” (poezie);
1982
„Orașul cu un singur locuitor”, (poezie);
1992
„Țara lui Gufy” (teatru);
1993
„Angajare de clown” (teatru), Editura Unitext, București;
1996
„Văzătorule, nu fi un melc” (teatru);
2005
„Mansarda la Paris cu vedere spre moarte” (teatru);
„RICHARD III N'aura pas lieu ou Scenes de la vie de Meyerhold”;
2006
„Omul cu o singură aripă” (teatru);
2007
„L'histoire du communisme racontee aux malades mentaux”;
2010
„La ville d'un seul habitant” (poezii);
Este fascinat de scriitorii Franz Kafka, Samuel Beckett, Jorge Louis Borges, Fiodor Dostoievski.
Mărturisește că scriitorul francez Albert Camus este autorul care l-a marcat
cel mai mult:
„Cred că de la vârsta de 16 ani mă urmăresc romanele sale „Străinul“, „Ciuma“, precum
şi eseurile sale dintr-un volum intitulat „Exilul şi împărăţia“. Se spune despre
Camus că este un autor pe care îl iubesc în special elevii de liceu, deci tranşa
de vârstă cuprinsă între 14 şi 18 ani. Camus merită citit la orice vârstă.
Anul trecut s-au împlinit o sută de ani de la naşterea sa, iar în Franţa el a fost
amplu omagiat. Acest autor rămâne şi un exemplu de exigenţă morală, el a rămas
toată viaţa sa departe de toate fascinaţiile ideologice”.
1985
Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru Cea mai bună carte de poezie, pentru volumul „Înțeleptul la ora de ceai”;
1991
Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru Dramaturgie;
1977
Premiul revistei „România literară” la Festivalul Național de Poezie "Nicolae Labiș";
2007
Premiul pentru Dramaturgie, acordat de Uniunea Scriitorilor din România în 2006 pentru volumul „Omul cu o singură aripă", apărut la Editura Paralela 45.
2010
Premiul revistei „Observatorul Cultural” pentru romanul „Sindromul de panică în orașul luminilor".
1991
Premiul Juriului la Festivalul „Les Journées d'Auteurs", organizat de Teatrul Les Celestins de Lyon, pentru piesa „Caii la fereastră”;
1993
Spectacolul Teatru descompus montat la Teatrul MUNDI în coproducție cu Institutul Francez de la București obține, pentru versiunea sa franceză, premiul "Théâtre vivant", acordat de Radio France Internationale;
1994
Marele premiu de teatru radiofonic al Societății autorilor și compozitorilor dramatici din Franța pentru piesa „Povestea urșilor panda povestită de un saxofonist care are o iubită la Frankfurt”;
1996/2008
Premiul presei la Festivalul de teatru de la Avignon, secția OFF;
2009
Premiul European acordat de Societatea Autorilor și Compozitorilor Dramatici din Franța.
Președintele României, Klaus Wener Iohannis, i-a înmânat Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de „Mare Ofițer”: „în semn de înaltă apreciere pentru excelența de care a dat dovadă în întreaga sa carieră, pentru dăruirea și talentul cu care s-a implicat în promovarea imaginii României în lume”.
A fost prozatoare, romancieră și nuvelistă din epoca interbelică.
Data și locul de naștere
8 decembrie 1876, comuna Ivești, județul Galați.
Părinţi și rude
Fiica ofiterului Dimitrie Bengescu şi a profesoarei Zoe (născută Ştefănescu).
Data şi locul morţii, locul de odihnă
5 martie 1955, București
1912
În ziarul „La Politique”, cu articolul „La moartea actorului Petre Liciu”, publicat sub pseudonimul Loys.
1919
„Ape adânci”
1920
„Sfinxul”, devenit „Lui don Juan în eternitate”
1921
„Femeia în fața oglinzii”
1923
„Balaurul”
1915
„Povârnișul”
1920
„Bătrânul”
1925
„Fecioarele despletite”
1927
Concert din muzică de Bach”
1938
„Rădăcini”
1936
Marele Premiu al Societatii Scriito¬rilor Români;
1946
Premiul Naţional pentru proză.
Din strană cerul îşi răstoarnă
Talazul orgilor de-argint,
Şi luna rupe noaptea-n coarne,
Şi noaptea cade la pământ,
Unde-n adâncuri, cu putere,
Pietroase spaţii detronând,
Pietrarii, dincolo de eră,
Şi dincolo de infinit,
Coboară-n propria lor soartă,
Unde de vii s-au fost zidit
Pietrarii vecilor de piatră,
În piatra pietrei nemurind.
Un clopote de piatră dură
Pe turn de piatră ridicat,
Şi piatra e cu piatra-n gură,
Şi piatra-n piatră a săpat
Un mit al ei şi tot de piatră —
În necuprins şi peste tot,
Unde mai dincolo de moarte
Din piatra pietrei piatră scot
Pietrarii: Ce imens adânc, —
Ei parca-n albul pietrei ning.
De ce autorul insistă să utilizeze, repetat, substantivul „piatră”, în loc să încerce a-l înlocui prin sinonime?
Elaborează câmpul lexical al cuvântului „piatră”.
Descrie sistemul cromatic sugerat în text.
Care culori prevalează? De ce?
De ce culoare poate fi piatra naturală?
Unde în Republica Moldova există mănăstiri sau biserici rupestre?
De ce au fost construite în acest mod, în loc să fie clădite din piatră?
Sub mai multe oraşe din lume există Galerie subterană care servea primilor creștini drept refugiu, loc de cult și de înmormântare. catacombe . În ce mod pot fi ele utilizate în ziua de azi?
Examinează imaginile caselor din diverse tipuri de piatră. Comentează modul în care a fost valorificată frumuseţea şi forma pietrelor.
Apelând la cunoştinţele tale din geografia economică a Republicii Moldova, enumeră localităţile unde se extrage, în prezent, piatră.
Ce instrumente folosesc pietrarii în munca lor?
Ce simbolism atribuiți acestor instrumente?
De obicei, meşterii prelucrează roca sub cerul liber. Ei plasează bucata de piatră direct pe pământ în poziţie orizontală şi ore în şir, sprijinindu-se când pe un genunchi, când pe celălalt, înlătură cu multă migală strat după strat, pentru a ajunge la forma dorită. După prelucrarea primară, se trece la detalii, ornamente şi personaje. Ornamentele sunt diverse – rozetele spiralate şi solare, soarele şi luna, stele de diferite forme, rombul, cercul, triunghiul, flori, pomul vieţii, vrejuri cu flori şi frunze, viţa-de-vie cu struguri şi frunze ş.a. Majoritatea motivelor au avut la origini funcţii magice, care pe parcurs s-au pierdut, s-au redus doar la simple simboluri cu caracter estetic.
În procesul de lucru, meşterii pietrari utilizează următoarele procedee de cioplire şi tehnici ornamentale: tehnica crestării, tehnica inciziei, tehnica reliefului plat, reliefului mediu şi înalt, tehnica cioplirii ajurate, tehnica sculpturii rotunde. Unele din ele sunt de origine arhaică, altele sunt preluate de meşteri mai recent.
(http://www.patrimoniuimaterial.md)
Luând ca reper informația de la rubrica Curiozități, examinează simbolurile de pe pietrele funerare din secolul XIX, sculptate manual de către vechii pietrari. Interpretează simbolurile, referindu-te la motivele biblice şi viaţa lui Isus Hristos.