Dacă s-ar descuraja poetul
Ar cădea frunzele din copaci,
Și ramurile lor ar rămâne
Ca niște spânzurători.
Dacă s-ar descuraja poetul, femeile gravide
n-ar mai naște,
n-ar mai naște niciodată.
Dar, din grație și grijă,
Moare întotdeauna, întotdeauna,
Înainte de a se descuraja.
Sunt suflet în sufletul neamului meu
Şi-i cânt bucuria şi-amarul -
În ranele tale durutul sunt eu,
Şi-otrava deodată cu tine o beu
Când soarta-ţi întinde paharul.
Şi-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci,
Răbda-vom pironul aceleiaşi cruci
Unindu-ne steagul şi larul,
Şi-altarul speranţei oriunde-o să-l duci,
Acolo-mi voi duce altarul.
Sunt inimă-n inima neamului meu
Şi-i cânt şi iubirea, şi ura -
Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu,
Voinţa mi-e una, că-i una mereu
În toate-ale noastre măsura.
Izvor eşti şi ţinta a totul ce cânt -
Iar dacă vrodat-aş grăi vrun cuvânt
Cum nu-ţi glăsuieşte scriptura,
Ai fulgere-n cer, Tu cel mare şi sfânt,
Şi-nchide-mi cu fulgerul gura!
Ce-s unora lucruri a toate mai sus,
Par altora lucruri deşarte.
Dar ştie Acel ce compasul şi-a pus,
Pe marginea lumii-ntre viaţă şi-apus,
De-i alb ori e negru ce-mparte!
Iar tu mi-eşti în suflet, şi-n suflet ţi-s eu,
Şi secoli-nchid-ori deschidă cum vreu
Eterna ursitelor carte,
Din suflet eu fi-ţi-voi, tu, neamule-al meu,
De-a pururi, nerupta sa parte!
Merg eu dimineața, în frunte,
Cu spicele albe în brațe
Ale parului mamei.
Mergi tu dupa mine, iubito,
Cu spicul fierbinte la piept
Al lacrimii tale.
Vine moartea din urmă
Cu spicele roșii în brațe
Ale sângelui meu -
Ea care nimic niciodată
Nu înapoiază.
Și toți suntem luminați
De-o bucurie neînțeleasă.
de Nichita Stănescu
Poetul ca şi
nu are viaţă personală.
Viaţa lui personală este praf
şi
El ridică în cleştii
sentimentele
şi le apropie, le apropie de ochi
până când le face
cu propriul său ochi.
El îşi pune
pe burta câinelui flămând
şi îi miroase cu nasul lui botul întredeschis
până când nasul lui şi botul câinelui
sunt
Pe căldurile groaznice
el îşi face vânt cu
pe care tot el le
ca să le facă să zboare
Să nu-l
pe poet când plânge
Niciodată lacrima lui nu e lacrima lui
El a stors lucrurile de
El plânge cu lacrima lucrurilor.
Poetul e ca şi timpul
Mai
sau mai încet
mai mincinos sau mai
Feriţii-vă să-i spuneţi ceva poetului
Mai ales feriţi-vă să-i spuneţi
Dar şi mai şi, feriţi-vă să-i spuneţi
Imediat el o să spună că el l-a zis,
şi o să-l spună într-aşa fel încât şi voi
o să ziceţi că într-adevăr
el l-a zis
Lucrând în perechi, completați spațiile libere cu lexemele și sintagmele potrivite.
Dar mai ales vă
nu puneţi mâna pe poet!
Nu, nu puneţi niciodată mâna pe poet!
...Decât numai atunci când mâna voastră
este subţire ca
Şi numai aşa mâna voastră, ar putea
să treacă prin el
Altfel ea nu va trece prin el,
şi degetele voastre vor rămâne
şi tot el va fi acela care se va lăuda
că are mai multe
Şi voi veţi fi obligaţi să spuneţi o da,
că într-adevăr el are mai multe degete...
Dar e mai bine, dacă-mi daţi
cel mai bine ar fi să nu puneţi
niciodată mâna pe poet.
...Şi nici nu merită să puneţi mâna pe el.
Poetul e ca şi soldatul
nu are viaţă personală.
1.1 Citește mărturisirea lui Matei Vișniec de la rubrica Curiozități și formulează o concluzie despre specificul
neobișnuit al personalităților literare.
1.2 Opinează asupra premiselor unui mod neordinar de a fi al oamenilor de creație.
1.3 Povestește o întâmplară personală, pe care ai trăit-o, cunoscând o personalitate din lumea artei.
„Sau mi s-a întâmplat odată să-l văd, își lansa o carte, la magazinul Muzica, și era un alt poet și muzician și cântăreț, Augustin Frățilă îi cântase poemele și el își lansa această carte cu tot cu muzică. Și era atâta lume, tot Bucureștiul, toată elita, și oameni politici și nu știu ce, și noi tineri, el mai citea câte un poem, și Frățilă cânta, și lumea era emoționată. Erau două domnișoare care, le-am văzut eu, care s-au apropiat, dar decalat așa, și am văzut o domnișoară care s-a apropiat cu o garoafă de Nichita care era acolo, în altă lume el, așa. Și i-a dat o garoafă tremurând. Și Nichita i-a luat garoafa, a pus-o în gură și a făcut haț! și a mâncat-o. . Or, Nichita acum zice: stop! Eu nu mănânc decât o floare pe zi!
Selectați una dintre poezii și
reprezentați, printr-o schemă,
următoarele dimensiuni:
1.1 Pornind de la textul lui George Coșbuc, numește două roluri pe care și le asumă poetul.
1.2 Citează versurile și comentează sugestia poetică a figurilor de stil în conturarea acestor idei.
Comentează, în 2 enunțuri, valoarea stilistică a epitetelor cromatice în text.
Redactează un text argumentativ, în 12-15 rânduri, pentru a ilustra prezența marilor teme vieriene în poezia Ars poetica.