Limba maternă, ca floarea eternă
De busuioc şi de dor –
Dor de ţârâne, de doine bătrâne,
De freamătul codrilor.
Ea ne adună, cu soare şi lună,
Cu viitor şi trecut –
Frunză de laur, bătută în aur
De-un meşter necunoscut.
Vine din vreme şi suie-n poeme,
Lângă baladă şi rost –
În mit, în ţară naşte-o mioară,
Frate păstorul mi-a fost.
Vine din soarte, păşind peste moarte,
Cu bucurii şi dureri –
În cer, departe, Luceafărul arde,
Astăzi mai tânăr ca ieri.
Limbă preasfântă, mereu neînfrântă,
Simplu vorbită de zei –
Iară şi iară senin mă-nfioară
Dulce melodica ei.
Limbă de pâine, de neam ce rămâne,
Casă cu masă în prag –
Cântă şi plânge, când roua o frânge
Ramură verde de fag.
Limbă de pace, de suflet ce tace
Neînfricat şi imens –
Creşte pământul şi umple cuvântul
Cu adevăr şi cu sens.
Limba maternă, ca floarea eternă
De busuioc şi de dor –
Dor de ţărâne şi de doine bătrâne,
De freamătul codrilor.