Îngeri la televizor

Sus, de cealaltă parte a cerului,
precum în fața unui ecran uriaș,
stă cineva și se uită la noi
ca la un film
cu desene-animate.

Noapte bună,
somn ușor, îngerașilor,
dar, veți mai putea dormi
după aceste imagini
triste
terestre,
după filmul acesta de groază.

Îngerul

Când vine din cerişti, descinde firesc întrupat
şi nicidecum ca o rară minune.
Pe drum, când apare,
ia chip zburător, de pasăre-om,
de-animal înzestrat cu un singur instinct,
cu instinctul luminii.
Ce este un înger? O rază de soare.
O rază ce faţa-şi întoarce
să-şi vadă izvorul.

Când vine-ntre noi
ia raza un chip de-animal. Dar e înger,
Ce alt decât înger poate să fie
făptura purtând o povară de aripi în spate?
E înger nu-ncape-ndoială.
Neştiinţă şi teamă, beatitudini sfioase
sunt marile lui slăbiciuni
şi marea-i tărie.
Instinctul luminii îl ţine-n picioare,
drept ca un pom,
drept ca un pom.

Fapte, icoane şi noime, mai multe decât un copil
el nu înţelege.
Cutreieră drumuri, fără dobândă.
Întâmpină mulţi iscusiţi pământeni,
iscodeşte şi uită ce i se spune;
lipsit e de darul să-nveţe totul pe nume.

Uneori se apleacă, ridică ţărână în palme.
Îl miră din cale afară materia -
şi-ar vrea s-o ajute, după puterile
câte însuşi le are. O-mbărbătează să zboare.
Ar vrea să scoată din ţărnă virtuţile,
cum raza soarelui smulge din rouă culorile.

Apă din râuri cu sete bea îngerul,
dar o cupă să-şi facă din palme nu ştie.
De-a dreptul cu gura el bea,
pe ţărm întinzându-se cât e de lung,
ca o sălbăticiune, pe pântec.

Mult nu şi-a pus la-ncercare
prin văi subtlunare nici simţuri, nici minte.
În calitatea de aur a Firii,
în bunătatea de-argint
a Omului, astfel, prea lesne el crede,
lăsându-se-atras de vreo cursă.
Adesea prin vremuri se lasă-ncercat
de o dulce otravă.

Neştiutor a toate e îngerul,
poartă însă pe frunte noroc şi lumină.
Statornic curat şi fără de vină
mereu el vrea să ajute ţărâna.

Îngerul! Îngerul!
Oricând poetul, al răului rodnic,
îl poate uşor ispiti
în hora-nălţărilor sale c-un cântec.

Îngerul cu o carte în mâini

Trecea un înger, pe un scaun negru aşezat.
Trecea prin aer, liniştit şi mândru.

Eu îl priveam de la fereastră, cum prin ziduri
trece ca prin fum.

Primeşte-mi un cuvânt, strigai, tu, îngere,
împins din rai de-un vânt stârnit, de-o apăsare a
vreunui gând cu mult mai mare.

Dar îngerul tăcea, trecea pe-un scaun negru
stând, citind o carte veche, strălucind în
legătura-i de argint, şi grea.

Trecu prin blocul nou din piaţă.
Trecu prin chioşcul alămiu al staţiunii de
benzină, abstras, divin.

Primeşte-mi, îngere, strigai, paharul care-l
beau, cu vin.
Pâinea primeşte-mi-o şi sarea
Mi-apasă-n coastă înserarea.

Dar îngerul tăcea, trecea prin soba din
odaia mea.

Pe un scaun negru sta, citind o carte grea cu solzi
de-argint.
Când fu în dreptul meu, strigai -
o, îngere venit din rai,
mă lasă să m-atârn şi eu
de scaunul tău, de braţul tău.
Abia putui de un picior
de scaun, să m-agăț din zbor.
Astfel prin aer şi prin ziduri cu îngerul zburam şi eu,
la fel cum flutura în vânt mătasea unui steag înfrânt!
Şi mă răneam de-acoperişe, de ramurile verzi, piezişe,
Şi mă izbeam de stâlpii lungi,
de cabluri şi de sârme şi de dungi
Mă desprinsei de sus, căzând în piaţa înserată, liniştită.
O, el se-ndepărta, zburând, prin aer şi prin ziduri
străbătând cu cartea-n mâini, citind cu patimă
necontenită.
O, el se-ndepărta şi eu
tot mai vroiam să-l vad, prin seară.

Dar el s-a dus alunecând, împins în rai ca de un vânt, sau,
poate, de-apăsarea unui gând cu mult mai mare.

Un înger înalt

E ușor să stai la măsuţa neagră
cu mâinile pe genunchi,
n-ai plătit un leu pentru ea
a făcut-o gratis un om de treabă,
cine știe de unde a găsit metalul
și crucea de fier
tot el a meșterit-o
și literele de pe tăbliţă tot el le-a scris,
tu vrei să mai aduci încoace un înger,
dar să fie înalt,
să nu crească buruienile
peste capul lui,
să-l vezi de departe când vii,
hai ridică-te în picioare,
nu mai încălzi măsuţa neagră cu fruntea,
de-o oră bună stai acolo și nu faci nimic,
nu-ţi dăm voie să te odihnești,
odihna e altceva, altundeva,
nu sfredeli cu ochii pământul,
nu se odihnește nimeni la doi metri adâncime,
ci sus în leagăn de frunze
sau și mai sus, pe salteaua norilor,
nu pipăi tăbliţa colbuită,
vin ploile, o vor spăla cu grijă
și nu ne mai aduce la căpătâi
un înger de piatră albă,
încă n-ai adunat bani pentru înger,
oricum, e de-ajuns o cruce,
oricum, e de-ajuns o cruce,
nu inventa motive să rămâi,
hai ieși odată
din cimitirul nostru.