Biografie

Titu Maiorescu

Critic literar, politician și scriitor român

Data şi locul naşterii
Origini, părinţi

Titu Maiorescu (numele său complet era Titu Liviu Maiorescu) s-a născut la Craiova, la 15 februarie 1840.
Mama lui Titu Maiorescu, n. Maria Popazu, este sora cărturarului episcop al Caransebeșului, Ioan Popazu. Familia Popazu era de la Vălenii de Munte și, se pare, de origine aromână.
Tatăl său, Ioan Maiorescu, fiu de țăran transilvănean din Bucerdea Grânoasă, se numea, de fapt, Trifu, dar își luase numele de Maiorescu pentru a sublinia înrudirea cu Petru Maior. Teolog prin formație (cu studii la Blaj, Pesta, Viena), Ioan Maiorescu se dovedi un liber cugetător. Profesor la Cernăuți, Craiova, Iași, București, el rămâne o figură luminoasă a epocii de formare a învățământului românesc modern.

Data şi locul morţii

Moare la 18 iunie 1917 la vârsta de 77 de ani, în urma unei boli de cord. E înmormântat la cimitirul Bellu din București.

Căsătorit

Titu Maiorescu n-a iubit-o niciodată pe Clara Kremnitz (1839-1890), mai mult grasă şi urîtă, pe care a luat-o de soţie, dintr-o exaltare de moment.Din căsătoria cu Clara Kremnitz, Titu Maiorescu a avut doi copii: o fată, Livia, care, după divorțul părinților, a urmat-o pe mama ei la Berlin, şi un băiat, Liviu, care a murit la trei ani și patru luni de difterie.

Studii

Începe studiile la Craiova şi Braşov, apoi studiile superioare – la Berlin şi Paris, îşi ia doctoratul în filozofie şi licenţa în litere ( la Sorbona) şi drept.

Opere semnificative

  • 1867 - O cercetare critică asupra poeziei române;
  • 1868 - În contra direcției de astăzi în cultura română;
  • 1872 - Direcția nouă în poezia și proza română;
  • 1885 - Comediile domnului Caragiale;
  • 1889 - Eminescu și poeziile sale;

Mișcare / curent literar

În 1863, împreună cu Iacob Negruzzi, Petre Carp, Gheorghe Racoviță, Theodor Rosetti, Vasile Pogor, fondează societatea literară Junimea, cu o nouă concepție asupra vieții sociale și culturale românești

Funcţii publice, premii

Titu Maiorescu va cunoaşte la vârsta tinereţii o ascensiune vertiginoasă, greu sau aproape imposibil de conceput mai târziu: profesor universitar la 22 de ani, decan la 23 şi rector la aceeaşi vârstă, academician (membru al Societăţii Academice Române) la 27 de ani, deputat la 30, ministru la 34 de ani.

Posteritate

T. Maiorescu şi-a impus întotdeauna, cu fermitate, obiective precise. Citea mult, după un program bine alcătuit, învăţa cu ambiţie, îşi lărgeşte orizontul de preocupări, fiind interesat de filozofie, poezie, muzică şi chiar dans. Este premiantul absolut al promoţiei. A promovat cu tenacitate lucrul bine făcut, avînd o clarviziune remarcabilă, o inteligenţă deosebită, un simţ al valorii şi un gust artistic aproape fără greş.

La 21 octombrie 2013, Banca Națională a României a pus în circulație, în intenția colecționărilor, o monedă de aur, cu valoarea nominală de 100 de lei, cu ocazia împlinirii a „150 de ani de la constituirea Societății literare Junimea”.Pe reversul monedei este gravat portretul lui Titu Maiorescu, alături de „obiecte care-i definesc activitatea în domeniul literaturii: cărțile și pana de scris”.

Mihai Eminescu