• „Îngerul”

    de Lucian Blaga

    Când vine din cerişti, descinde firesc întrupat
    şi nicidecum ca o rară minune.
    Pe drum, când apare,
    ia chip zburător, de pasăre-om,
    de-animal înzestrat cu un singur instinct,
    cu instinctul luminii.
    Ce este un înger? O rază de soare.
    O rază ce faţa-şi întoarce
    să-şi vadă izvorul.

    Când vine-ntre noi
    ia raza un chip de-animal. Dar e înger,
    Ce alt decât înger poate să fie
    făptura purtând o povară de aripi în spate?
    E înger nu-ncape-ndoială.
    Neştiinţă şi teamă, beatitudini sfioase
    sunt marile lui slăbiciuni
    şi marea-i tărie.
    Instinctul luminii îl ţine-n picioare,
    drept ca un pom,
    drept ca un pom.

    Fapte, icoane şi noime, mai multe decât un copil
    el nu înţelege.
    Cutreieră drumuri, fără dobândă.
    Întâmpină mulţi iscusiţi pământeni,
    iscodeşte şi uită ce i se spune;
    lipsit e de darul să-nveţe totul pe nume.

  • Uneori se apleacă, ridică ţărână în palme.
    Îl miră din cale afară materia -
    şi-ar vrea s-o ajute, după puterile
    câte însuşi le are. O-mbărbătează să zboare.
    Ar vrea să scoată din ţărnă virtuţile,
    cum raza soarelui smulge din rouă culorile.

    Apă din râuri cu sete bea îngerul,
    dar o cupă să-şi facă din palme nu ştie.
    De-a dreptul cu gura el bea,
    pe ţărm întinzându-se cât e de lung,
    ca o sălbăticiune, pe pântec.

    Mult nu şi-a pus la-ncercare
    prin văi subtlunare nici simţuri, nici minte.
    În calitatea de aur a Firii,
    în bunătatea de-argint
    a Omului, astfel, prea lesne el crede,
    lăsându-se-atras de vreo cursă.
    Adesea prin vremuri se lasă-ncercat
    de o dulce otravă.

    Neştiutor a toate e îngerul,
    poartă însă pe frunte noroc şi lumină.
    Statornic curat şi fără de vină
    mereu el vrea să ajute ţărâna.

    Îngerul! Îngerul!
    Oricând poetul, al răului rodnic,
    îl poate uşor ispiti
    în hora-nălţărilor sale c-un cântec.

  • „Îngerul cu o carte în mâini”

    de Nichita Stănescu

    Trecea un înger, pe un scaun negru aşezat.
    Trecea prin aer, liniştit şi mândru.

    Eu îl priveam de la fereastră, cum prin ziduri
    trece ca prin fum.

    Primeşte-mi un cuvânt, strigai, tu, îngere,
    împins din rai de-un vânt stârnit, de-o apăsare a
    vreunui gând cu mult mai mare.

    Dar îngerul tăcea, trecea pe-un scaun negru
    stând, citind o carte veche, strălucind în
    legătura-i de argint, şi grea.

    Trecu prin blocul nou din piaţă.
    Trecu prin chioşcul alămiu al staţiunii de
    benzină, abstras, divin.

    Primeşte-mi, îngere, strigai, paharul care-l
    beau, cu vin.
    Pâinea primeşte-mi-o şi sarea
    Mi-apasă-n coastă înserarea.

    Dar îngerul tăcea, trecea prin soba din
    odaia mea.

  • Pe un scaun negru sta, citind o carte grea cu solzi
    de-argint.
    Când fu în dreptul meu, strigai -
    o, îngere venit din rai,
    mă lasă să m-atârn şi eu
    de scaunul tău, de braţul tău.
    Abia putui de un picior
    de scaun, să m-agăț din zbor.
    Astfel prin aer şi prin ziduri cu îngerul zburam şi eu,
    la fel cum flutura în vânt mătasea unui steag înfrânt!
    Şi mă răneam de-acoperişe, de ramurile verzi, piezişe,
    Şi mă izbeam de stâlpii lungi,
    de cabluri şi de sârme şi de dungi
    Mă desprinsei de sus, căzând în piaţa înserată, liniştită.
    O, el se-ndepărta, zburând, prin aer şi prin ziduri
    străbătând cu cartea-n mâini, citind cu patimă
    necontenită.
    O, el se-ndepărta şi eu
    tot mai vroiam să-l vad, prin seară.

    Dar el s-a dus alunecând, împins în rai ca de un vânt, sau, poate, de-apăsarea unui gând cu mult mai mare.

  • „Un înger înalt”

    de Irina Nechit

    E ușor să stai la măsuţa neagră
    cu mâinile pe genunchi,
    n-ai plătit un leu pentru ea
    a făcut-o gratis un om de treabă,
    cine știe de unde a găsit metalul
    și crucea de fier
    tot el a meșterit-o
    și literele de pe tăbliţă tot el le-a scris,
    tu vrei să mai aduci încoace un înger,
    dar să fie înalt,
    să nu crească buruienile
    peste capul lui,
    să-l vezi de departe când vii,
    hai ridică-te în picioare,
    nu mai încălzi măsuţa neagră cu fruntea,
    de-o oră bună stai acolo și nu faci nimic,
    nu-ţi dăm voie să te odihnești,
    odihna e altceva, altundeva,
    nu sfredeli cu ochii pământul,
    nu se odihnește nimeni la doi metri adâncime,
    ci sus în leagăn de frunze
    sau și mai sus, pe salteaua norilor,
    nu pipăi tăbliţa colbuită,
    vin ploile, o vor spăla cu grijă
    și nu ne mai aduce la căpătâi
    un înger de piatră albă,
    încă n-ai adunat bani pentru înger,
    oricum, e de-ajuns o cruce,
    oricum, e de-ajuns o cruce,
    nu inventa motive să rămâi,
    hai ieși odată
    din cimitirul nostru.

Sarcini în scris

1

Citeşte textele următoare, identifică şi consemnează teme şi simboluri comune.

2

Comentează semnificația motivului serafic în textele poetice propuse.

3

Rescrie o secvență text în stil ştiinţific. Intitulează-o.

Sarcini orale

3

Raportează picturile cu îngeri ale lui Cristian Buşneanu la textele de mai sus, urmărind:

    - Atmosfera şi emoțiile pe care le generează poeziile şi picturile;
    - Intenţia dialogului purtat între oameni şi oameni, între oameni şi îngeri, între îngeri şi creator;
    - Elementele compoziţionale şi fantezia exuberantă;
    - Asocierile contemplative, uneori cu subtile accente nostime, în funcţie de situaţie;
    - Coordonatele geografice extreme (orientale şi occidentale) ale cromaticii abordate;
    - Ipostazele alegorice ale îngerilor.