Eugene Ionesco

Biografie

Eugene Ionesco

Eugène Ionesco -
Omul

Eugène Ionesco, cunoscut în România ca Eugen Ionescu, s-a născut la Slatina, în anul 1909, într-o familie de intelectuali, mama sa fiind de origine franceză. O parte din copilărie și primele clase le-a făcut la Paris, dar, din cauza dezmembrării familiei și a pierderii custodiei asupra copiilor de către mama sa, a revenit în România.
În anul 1938 a beneficiat de o bursă la Paris, unde, ulterior, își va scrie teza de doctor cu titlul Tema morții și a păcatului în poezia franceză.

Eugène Ionesco -
Scriitorul

În anul 1931, publică volumul de poezii Elegii pentru ființe mici.
În anul 1934, publică contestatul volum de eseuri NU, în care are curajul de a-i sfrunta pe capii literari ai vremii - Tudor Arghezi, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Ion Barbu și Camil Petrescu. Pentru acest volum a obținut Premiul „pentru scriitori needitați”.
În anul 1950, este jucată pe scena teatrului francez piesa La cantatrice Chauve (Englezește fără profesor), urmată de Lecția (1951), Scaunele (1952), Ucigaș fără sâmbrie (1957).
În anul 1959, publică piesa alegorică Rinocerii, prin care autorul critică regimurile totalitare din lume și modul în care acestea ajung să dezumanizeze individul.

Eugène Ionesco -
Coordonate ale
universalității

Este considerat cofondator al teatrului absurd, fiind, în mod indubitabil, un reprezentant al avangardismului în literatura universală.
În anul 1970, este ales membru de onoare al Academiei Franceze.
La propunerea lui Nicolae Manolescu, ambasadorul României la UNESCO, în anul 2009, în întreaga lume, cu prilejul centenarului de la nașterea dramaturgului, a fost celebrată opera lui Eugène Ionesco.

Modulul 6
Eugene Ionesco

Eugene Ionesco (biografie)

SCAUNELE
(fragment)

Farsă tragică

Personajele
Bătrânul, 95 de ani
Bătrâna, 94 de ani
Oratorul, între 45 și 50 de ani
Și multe alte personaje.

DECORUL

Pereți circulari cu o nișă în fund.

O sală foarte goală. La dreapta, privind din avanscenă, trei uși. Apoi o fereastră cu un scăunaș în față; și încă o ușă. În nișa din fund, o ușă mare cu două canate și alte două uși, față în față, încadrând ieșirea principală: aceste două uși, sau cel puțin una din ele, sunt aproape invizibile publicului. La stânga scenei, privind tot din avanscenă, trei uși, o fereastră, o fereastră cu scăunaș și, în fața ferestrei din dreapta, o tablă neagră și o estradă.

Vezi schița anexată.

În primul plan, două scaune, unul lângă altul.

O lampă cu gaz atârnă de tavan.

Farsa Tragica

Cortina se ridică. Semiobscuritate. Bătrânul, cățărat pe scăunaș, se apleacă pe fereastra din stânga. Bătrâna aprinde lampa cu gaz. Lumină verde. Se duce la Bătrân și-l trage de mânecă.

BĂTRÂNA : Hai, puișorule, închide fereastra, miroase a apă stătută și intră țânțari.

BĂTRÂNUL : Lasă-mă în pace!

BĂTRÂNA : Hai, hai, puișorule, vino să te așezi. Nu te mai apleca, să nu cazi în apă. Știi ce i s-a întâmplat lui Francisc I. Trebuie să bagi de seamă.

BĂTRÂNUL : Iar exemple istorice! Îngerașule, m-am plictisit de istoria Franței. Vreau să privesc; bărcile pe apă fac pete în lumină.

BĂTRÂNA : Nu le poți vedea, puișorule, e noapte, scumpule, nu e soare.

BĂTRÂNUL : A rămas umbra lui.

Se apleacă foarte tare.

BĂTRÂNA : (îl trage cât poate) : Ah !... mă sperii, puișorule… hai, vino de te așază, tot nu le poți vedea. Degeaba. E noapte …

Bătrânul se lasă târât cu părere de rău.

BĂTRÂNUL : Voiam să privesc, îmi place așa de mult să privesc apa!

BĂTRÂNA : Cum poți, puișorule? …Mie îmi dă amețeală. Ah ! casa asta, insula asta, nu mă pot obișnui. Înconjurată de apă … apa sub ferestre, cât vezi cu ochii…


Bătrâna și Bătrânul, Bătrâna, târându-l pe bătrân, se îndreaptă spre cele două scaune din primul plan; Bătrânul se așază în chip firesc pe genunchii Bătrânei.


BĂTRÂNUL : Era o potecă și ducea într-o piață mică; în mijloc, o bisericuță de sat… Unde-oi fi fost satul ăla ? Tu-ți mai amintești?

BĂTRÂNA : Nu, puișorule, nu mai știu.

BĂTRÂNUL : Cum se ajunge până acolo ? Unde-i drumul ? Mi se pare că se cheamă Paris …

BĂTRÂNA : Paris ? Așa ceva n-a existat, niciodată, puișorule.

BĂTRÂNUL : Ba da, orașul a existat, din moment ce s-a năruit … Era un oraș de lumină, dat fiind că s-a stins acum patru sute de mii de ani …N-a mai rămas nimic din el, doar un cântec.

BĂTRÂNA : Un cântec adevărat ? Ce caraghios ! Ce cântec ?

BĂTRÂNUL : Un cântec de leagăn, o alegorie : „Parisul va fi veșnic Paris”.

BĂTRÂNA : Se ajungea prin grădină ? Era departe ?

BĂTRÂNUL : (pierdut în vis) : Cântecul ? …ploaia ?...

BĂTRÂNA : Ești foarte talentat. Dacă ai fi avut un pic de ambiție, ai fi putut să fii Rege-șef, Gazetar-șef, Actor-șef, Mareșal-șef… Din nenorocire, a căzut baltă…Într-o baltă mare, neagră… Într-o baltă neagră, crede-mă.

Tăcere.
fragmentul I
fragmentul II
fragmentul III
:
:

Sarcini scrise

1. Citeşte integral piesa pentru a selecta cel puțin un argument textual care constituie un detaliu emblematic al oaspeților imaginari pe care-i întâmpină cei doi bătrâni.

2. Specifică tipul uman reprezentat de personajele Doamna, Colonelul, Frumoasa, Fotogravorul, Împăratul și Oratorul care trebuie să transmită mesajul.

3. Argumentează semnificația fiecărui personaj în contextul farsei.

Sarcină orală

1. Observă jocul replicilor din fragmentul propus, pentru a demonstra existența următoarelor elemente specifice teatrului absurdului:
  • criza comunicării;
  • sentimentul de vid existențial;
  • absurditatea condiției umane;
  • umorul negru.

Lucru în grup

1. Actualizați subiectul comediei Conu Leonida față cu reacțiunea de I.L. Caragiale.

2. Completați diagrama Wenn, marcând elementele comune și cele specifice fiecărei lucrări dramatice în parte.

Pentru controversatul volum NU, Eugen Ionescu a fost apreciat de către Comitetul pentru premierea tinerilor needitați. Doi dintre membrii acestuia – Șerban Cioculescu și Tudor Vianu - și-au dat demisia în semn de protest. În schimb ceilalți, o bună parte din congenerii săi – Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Petru Comarnescu – l-au susținut, chiar dacă lucrarea conținea critici și la adresa lor.