Printr-un codicil, datat cu ziua de 27 octombrie, mie mi se lăsa o quotitate dublă decât oricăruia dintre ceilalţi moştenitori. Deputatul spiritual nu mai pricepea nimic, mai ales că era încă o altă măsură care i se părea lui că îl nedreptăţeşte profund. Averea se împărţea, după o serie de legate deosebite, în trei părţi. Două ne reveneau nouă şi una lui. Între legatele deosebite, era şi cel cuvenit mie: o vilă în împrejurimile Parisului, pe care unchiul o locuise, pe când stătea acolo, şi pe care, în urmă, o cumpărase.

Bineînţeles că în casa noastră a fost o jale retroactivă. Abia după ce s-a ştiut conţinutul testamentului, mama şi surorile au început să-l plângă, aşa cum se cuvenea, pe unchiul Tache: Nimeni nu l-a cunoscut. A strâns pentru noi etc.

Totuşi, n-am putut să-mi iau întreaga parte de moştenire cuvenită.