• Concert din muzică de Bach

    (fragment)
    de Hortensia Papadat- Bengescu
         Primul zvon public anunţase concertul din Bach pentru noiembrie. Amânat pentru decembrie, intervenirea lui Marcian trimisese mai departe. Lăsând să treacă epoca neserioasă a sărbătorilor, rămăseseră pentru ianuarie. Un adevărat eveniment de plin sezon. Acum se discuta din prudenţă chiar ziua în comitet intim, dar nu se preciza. Trebuia respectată cifra neprevăzutului. Neprevăzutul se arătă grăbit să intervină. Muri subit ţaţa Gramatulea, acea mătuşă, soră mai mare a lui Doru Hallipa, tatăl Elenei, care fusese pentru Elena un fel de mamă adoptivă...
         Moartea ţaţei Gramatulea nu era un accident de ordin secundar. ...Gramatulea lăsase, de altfel, un testament, important chiar pentru o avere ca a Drăgăneştilor. Instituise pe Elena moştenitoare şi executoare a unor dispoziţiuni cu privire la uvrieri.
         Era firesc ca festivalul să fie amânat din nou şi numai pentru timpul strict al demersurilor, dar pentru un doliu protocolar. Din pricina concertului, Elena reduse protocolul la minimum. Totuşi trei luni de doliu strict, deci trei luni de amânare. Audiţia era astfel azvârlită în primăvară...
         Sosise ziua repetiţiei generale pusă la cale de doamna Elena Drăgănescu-Hallipa cu pasiune şi metodă. Îndelung pregătită cu zel sistematic, apoi aşteptată cu răbdare şi socotinţă, iar în ultimele zile cu o enervare neprevăzută...
         Se sculase în dimineaţa „ generalei” odihnită de somnul liniştit şi rămăsese învăluită de o beatitudine în care orice preciziuni se topeau. ...Elena asista la repetiţia generală a concertului de Bach ca o elevă silitoare la o distribuire de premii. Nu-şi dete seama de succesiunea precisă a numerelor din program, nici de atitudinea asistenţilor în pauze.
  •      O rumoare de mătase şi delectare o cuprindea în semnificaţia ei satisfăcătoare. Era palpitul uşor al doamnelor repercutat de rochiile de tafta şi crêpe de Chine. Numai zgomotul aplauzelor, deşi asurzit de morfinizarea ei, ca trecut printr-un frunziş de pădure, îi da o nelinişte care-o făcea să-şi ascundă capul parcă în broboade, pentru a-l feri de vuietul uniform, dar iruptiv. Aplauzele îi mai dau impresie asemănătoare cu lama unui val de mare, ce se formează undeva neaşteptat şi se sparge de umerii tăi încovoiaţi subt ameninţarea bucuriei.
         În schimb, îndată ce se începea execuţia, muzica o liniştea, îi da o certitudine absolută. Era o plutire pe o mare frumoasă cu porturi unde ateriza fericită.
         Sunetele clădeau geometria solidă a unor oraşe albe inundate de o lumină egală, ce se difuza repetat. Prin acele cetăţi minunate trecea radioasă. Portativul era un amfiteatru feeric pe care se proiecta arhitectura marmoreeană a palatelor.
         Pe temelia coardelor notele punctau desenul grădinilor, arpegiile curbau colinele şi din cheia de „sol” căderi de apă trimiteau un şipot fluid sau numai o pânză de răcoare, un păianjen vaporos ca răsfirarea fină a unui jet d'eau. Apoi seara cădea în acorduri minore peste cetăţi.
         Ritmul cu frază largă sau şoapta minuţioasă a lui Bach nu părăseau nici un moment o idee gravă, o emoţie concentrată, cu desenul tras sigur printre meandrele armonioase. Sunetele scoteau reliefurile unor efigii nobile, şi modulaţiile aveau sugestii virtuoase.
         Se înălţau rugăciunile simple ale unor iubiri duplicitate cu ascensiune senină; iubiri nălţate de un suflet victorios, dar fără de fast şi vanitate, trecând peste obstacole învinse de măiestria sufletească.
         Şi mereu acea siguranţă care lega cetăţile vizionare ale muzicii una de alta cu un ţărm neîntrerupt şi lin. Aşa asculta azi Elena defilând Preludiul, Fuga, Concertul, Oratoriul.
         Nu-şi dete seama de momentul când coralul se substitui instrumentelor. Recunoscu bucată auzită cândva la Varşovia ca şi cum în alveola urechilor se păstrase memoria melodioasă şi acum se deştepta: orga era o pedală şi o clapă unică pe care Marcian netezea unicitatea vocilor.
  •      alveola urechilor se păstrase memoria melodioasă şi acum se deştepta: orga era o pedală şi o clapă unică pe care Marcian netezea unicitatea vocilor.
         Cum în auditoriu circula un murmur de admiraţie, Elena se uită în jur mirată ca şi cum ceilalţi se bucură. Ştia că n-a răsturnat nimic din cochiliile în care se acumula melodia numai pentru ea singură.
         Marcian în ziua aceea nu părăsea nici un moment pe executanţi, sta cu ei laolaltă. Deşi nepremeditată, procedarea marelui artist crea muzicii o stare de fapt excelentă şi una morală la fel muzicanţilor. Solidaritatea cu animatorul determina o interpretare desăvârşită...
         Auzi ca de departe pe Marcian spunându-i aproape intimidat că a trecut şi repetiţia. Nu făcu ecou acelui regret... Ei nu i se părea că repetiţia a trecut. Avea sentimentul unei zile ce a încheiat un timp fericit, după care concertul nu va fi nici el o culme şi un punct „terminus”, ci un început - ceva ca ultima filă din calendarul unui an bun pe care o rupi pentru a privi ziua dintâi a altuia, de la care aştepţi mai bine încă...

Sarcini în scris

1

Scrie un mic fragment de jurnal despre un eveniment (concert, serată muzicală etc.) la care ai fost prezent/ă, descriind cât mai amănunţit, la persoana I, ce te-a impresionat .

2

Extrage din text cuvintele/sintagmele/ propoziţiile din care putem deduce ideea că trăirile sufleteşti, mentalitatea, vârsta interioară, pentru personaj, au o mai mare importanţă decât cele trupeşti, adică vârsta biologică.

Sarcini orale

3

Comentează câteva fraze-cheie pentru „modul de a fi” al personajului feminin- Elena Drăgănescu-Hallipa.

4

Motivează alegerea numelor de personaje, pornind de la observaţia criticului Garabet Ibrăileanu în studiul „Numele proprii în opera comică a lui Caragiale”:
„Scriitorul care pune personajului un nume oarecare, la întâmplare, sau, în cazul cel mai bun, un X ori un nume provizoriu, cu gândul să găsească numele potrivit pe urmă, dă dovadă că nu vede personajul, că nu e creator... Se zice că Balzac, când avea de scris un roman, cutreiera străzile Parisului câteva zile, ca să se inspire din firmele negustorilor”.

2.1 Fă o listă de nume pentru un roman inspirat din prezent.

       Romanul „Concert din muzică de Bach” a fost tradus în mai multe limbi străine: engleză (A Concert of Music by Bach, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 2005; traducere de Ileana-Alexandra Orlich; reeditat în vol. The Hallipa Trilogy. The Disheveled Maidens. A Concert of Music by Bach. The Hidden Way de către Cluj University Press, Cluj-Napoca, 2007); spaniolă (Concierto de música de Bach, Gadir Editorial, Madrid, 2010; traducere de Joaquín Garrigós Bueno). Un fragment din acest roman a fost tradus în perioada interbelică în limba franceză („Funérailles (fragment du Roman Concert Bach)”, în vol. Sarina Cassvan, Contes roumains d’ecrivains contemporains, 1931, pp. 168-175; traducere de Sarina Cassvan).
      Romanul a fost ecranizat în anul 1974 de către regizorul Dinu Tănase, după un scenariu propriu, într-un film de televiziune omonim cu o durată de 69 de minute, pe care criticul Călin Căliman îl considera „un exercițiu de stil incitant și convingător”.

5

Personajul feminin susţine eşafodajul întregului roman.
Precizează, pe baza fragmentului de mai sus, emoţiile pe care le trăieşte Elena.

3.1 Ilustrează-le cu citate.
3.2 Explic-o pe cea din punctul culminant.

6

De ce fragmentul dat este dintr-un roman modern? Găseşte un răspuns propriu, pornind de la următoarele explicaţii:

- Pentru că biografia personajului este / pare autentică, a fost trăită şi în realitate;
- Pentru că, indiferent de biografia autoarei, romanul convinge, creează impresia de experienţă reală, iar eroii îşi trăiesc cu intensitate experienţele.

7

Dosar critic
Citeşte opiniile critice despre opera Hortensiei Papadat-Bengescu și completează graficul T cu argumente Pro și Contra originalității acesteia.

  • „O mare frescă a vieții orășenești, unde toate straturile sociale sunt reprezentate, de la acel Lică Trubadurul, crai de mahala, în care germinează virtualitățile ascensiunilor fulgerătoare, și până la prințul Maxențiu, floarea de seră a unei rase istovite, între care nimic nu-i lăsat la o parte, nici intelectualitatea, nici senzualitatea, nici arta (cu gravele emoții ale concertului), nici forțele instinctuale, nici patologia, nici virtuțile burgheze, nici feminismul, într-un cuvânt, nimic din tot ce constituie complexitatea unei vieți chinuite de atâtea nevoi și aspirații”.
    (Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, Editura Litera, Chișinău, 1998, pag. 279)
  • Majoritatea cititorilor considerau romanul o „proză lentă și greoaie, cu multe greșeli de exprimare”. Chiar dacă stilul scriitoarei „abundă în barbarisme și construcții defectuoase, nu o dată chiar sub raport gramatical” (după cum observa Ov.S. Crohmălniceanu în Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I, Editura Minerva, București, 1972, pag. 416.), romanele Hortensiei Papadat-Bengescu au o valoare incontestabilă. „Concertul mi se pare astăzi mai degrabă un roman rezumativ, decât unul minuțios: este liniar, ca o nuvelă ceva mai lungă, deloc inextricabil sau labirintic; pe scurt, a devenit perfect lizibil”.
    (Nicolae Manolescu, Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, Editura 1001 , pag. 724)