Introducție la „Dacia literară”

     „O foaie, dar, care, părăsind politica, s-ar îndeletnici numai cu literatura națională, o foaie care, făcând abnegație de loc, ar fi numai o foaie românească și prin urmare s-ar îndeletnici cu producțiile românești, fie din orice parte a Daciei, numai să fie bune, această foaie, zic, ar împlini o mare lipsă în literatura noastră. O asemenea foaie ne vom sili ca să fie DACIA LITERARĂ; ne vom sili, pentru că nu avem sumeața pretenție să facem mai bine decât predecesorii noștri. Însă urmând unui drum bătut de dânșii, folosindu-ne de cercările și de ispita lor, vom avea mai puține greutăți și mai mari înlesniri în lucrările noastre.

     Dacia, afară de compunerile originale a redacției și a conlucrătorilor săi, va primi în coloanele sale cele mai bune scrieri originale ce va găsi în deosebitele jurnaluri românești. Așadar, foaia noastră va fi un repertoriu general al literaturii românești, în care, ca într-o oglindă, se vor vedea scriitori moldoveni, munteni, ardeleni, bănățeni, bucovineni, fieștecare cu ideile sale, cu limba sa, cu tipul său. Urmând unui asemene plan, Dacia nu poate decât să fie bine primită de publicul cititor. Cât pentru ceea ce se atinge de datoriile redacției, noi ne vom sili ca moralul să fie pururea pentru noi o tablă de legi și scandalul o urâciune izgonită. Critica noastră va fi nepărtinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana. Vrăjmași ai arbitrarului, nu vom fi arbitrari în judecățile noastre literare. Iubitori ai păcii, nu vom primi nici în foaia noastră discuții ce ar putea să se schimbe în vrajbe. Literatura noastră are trebuință de unire, iar nu de dezbinare; cât pentru noi, dar, vom căuta să nu dăm cea mai mică pricină din care s-ar putea isca o urâtă și neplăcută neunire. În sfârșit, țelul nostru este realizarea dorinței ca românii să aibă o limbă și o literatură comună pentru toți.

     Dorul imitației s-a făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul național. Această manie este mai ales covârșitoare în literatură. Mai în toate zilele ies de sub teasc cărți în limba românească. Dar ce folos! că sunt numai traducții din alte limbi și încă și acele de-ar fi bune. Traducțiile însă nu fac o literatură. Noi vom prigoni cât vom putea această manie ucigătoare a gustului original, însușirea cea mai prețioasă a unei literaturi. Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre țări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitorești și de poetice, pentru ca să putem găsi și la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru aceasta trebuință să ne împrumutăm de la alte nații. Foaia noastră va primi cât se poate mai rar traduceri din alte limbi; compuneri originale îi vor umple mai toate coloanele.

     Dacia, ce prin urmare va cuprinde toate ramurile literaturii noastre, va fi despărțită în patru părți. În partea dintâi vor fi compuneri originale a conlucrătorilor foaiei; partea a doua va avea articole originale din celelalte jurnaluri românești. Partea a treia se va îndeletnici cu critica cărților nou ieșite în deosebitele provincii ale vechii Dacii. Partea a patra, numită Telegraful Daciei, ne va da înștiințări de cărțile ce au să iasă în puțin, de cele ce au ieșit de sub tipar, relații de adunările învățaților români, știri despre literatorii noștri și, în sfârșit, tot ce poate fi vrednic de însemnat pentru publicul român.”

Iașii, 30 ghenarie 1840

* * *

     Acesta este un fragment din articolul intitulat „Introducție”, cu care Mihail Kogălniceanu, mentorul generației pașoptiste, deschide, în 1940, la Iași, primul număr al revistei „Dacia literară”. Raportările idealurilor literare ale scriitorilor pașoptiști la trăsăturile romantismului occidental din acest articol-program a determinat considerarea lui drept manifest al romantismului românesc. Mai mult decât atât, acesta este primul manifest literar în literatura română.

     Revista „Dacia literară”, apărută sub îndrumarea lui Mihail Kogălniceanu, exprimă cu titlul ei simbolic ideea unității naționale prin literatură. Recomandrările din „Introducție”, dar și activitatea ulterioară a revistei au constituit un model urmat de scriitori, astfel încât se poate afirma că revista a imprimat literaturii române o fizionomie proprie.

     „Introducție” începe cu o scurtă analiză critică a presei și a literaturii române de până la 1940, după care Mihail Kogălniceanu sintetizează concis și limpede un program în trei puncte: 1. Unificarea forțelor scriitoricești; 2. Adoptarea unui spirit critic obiectiv; 3. Combaterea imitației scriitorilor străini și a traducerilor mediocre. Mihail Kogălniceanu își propune să evite caracterul provincial de care suferea alte reviste, deschizându-și paginile pentru toți scriitorii români din Principate. În felul acesta, revista avea să constituie un repertoriu general al literaturii românești.

     O altă direcție estetică declarată de exeget este adoptarea spiritului critic obiectiv. Îngăduința și toleranța, ce îi mențineau pe scriitori într-o mediocritate neavenită, trebuiau curând îndepărtate. Adoptarea spiritului obiectiv înseamnă că analiza critică se va face numai asupra operei: „Critica noastră va fi nepărtinitoare. Vom critica cartea, iar nu persoana.” Prin impunerea acestor reguli se urmărea crearea unui sistem de valori care ar cultiva gustul estetic al publicul român.

     Îndemnul de cândva al lui Ion Heliade-Rădulescu „Scrieţi, băieţi, orice, numai scrieţi!” a încurajat, potrivit exegetului, o literatură mediocră, adesea imitații după creații siropoase occidentale, pervertind gustul estetic. Necesitatea unor creații naționale originare este anunțată drept cel mai stringent imperativ. Dar aceasta nu înseamnă respingerea totală a traducerilor din alte limbi, ci repudierea imitației servile, a superficialității și lipsei de originalitate. Apărea astfel clară ideea constituirii unei literaturi naționale și originale care să ne reprezinte și să ne permită participarea la procesul european al valorilor literare. Originalitatea se putea obține prin evidențierea specificului național, de aceea scriitorii erau îndemnați să se inspire din istoria, natura şi folclorul românesc.

     Preluată din estetica romantică europeană, această triplă recomandare se va regăsi în operele paşoptiştilor. Deși a avut o apariție scurtă (doar trei numere), revista „Dacia literară” a format un curent de opinii critice și estetice ce aveau să ducă la realizarea unei literaturi originale, cu reale posibilități de a concura cu literatura europeană. Pe paginile revistei au publicat cei mai de seamă cărturari ai epocii pașoptiste: Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandescu, Alecu Russo și alții.

/A. GRATI, critic literar/