Alexandru Vlahuţă spunea despre Delavrancea că era „singurul dintre literaţii noştri care are într-adevăr un cap de artist. Natura i-a dat cu amândouă mâinile toate talentele care pot împodobi viaţa unui om. Delavrancea putea fi pictor mare, muzician mare, cum este scriitor şi orator mare. Temperament aprins, inima largă, de o sensibilitate aproape maladivă, suflet generos şi entuziast, întotdeauna mi-a făcut impresia unui erou pe care nimic nu ar putea să-l înspăimânte.”
Familiile Delavrancea şi Alexandru Vlahuţă
Mormântul lui Barbu Delavrancea la Iaşi.
Bustul lui Delavrancea (sculptor Cornel Medrea) din Parcul Central Timişoara.
Portret de Nicolae Grigorescu.
Activitatea literară
Alexandru Vlahuţă, Ion Luca Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea,
în jurul
anului 1900
Numele tatălui lui Barbu Delavrancea apare în documente sub mai multe forme: Gheorghe Ştefănescu, Ştefan, Sohăţianu, Sohăţeanu, Plugaru, Tudoru, Ştefanu etc. La Sohatu şi printre negustorii de grâne din Bariera Vergului, al căror staroste ajunsese, în cartierul Orzari sau mahalaua Delea Nouă, era cunoscut cu numele de Ştefan Tudorică Albu, „Bălan“ sau „Calbălan“, după caii albi pe care îi înhăma la căruţă, precum şi după poreclele „Încurcă-Muscă“, sau „Ştefan Căruţă-Goală“, pentru că, în calitate de staroste, umbla cu căruţa goală pe drumul Giurgiului sau Olteniţei, căutând grâne de cumpărat sau depozite de cereale. Rudele îndepărtate ale lui Barbu Delavrancea locuiesc până în ziua de azi în satul Sohatu, purtând numele de familie Albu.
Fiind primar al Bucureştilor şi deputat în Parlamentul României, Barbu Delavrancea a susţinut Legea repausului duminical din 1899, arătând: „muncitorii nu-şi pot vedea niciodată copiii“, plecând la lucru în zori şi întorcându-se acasă noaptea, târziu. „Să le dăm dreptul de a-şi mângâia copiii, de a şi-i iubi şi de a şi-i creşte şi cunoaşte“. A ţinut şi convingătorul discurs patriotic: Lumină tuturora, pledând pentru „şcolarizarea gratuită a tuturor copiilor ţării, la toate nivelurile“ şi subliniind că incultura, ca şi mizeria, „este un dascăl periculos“.
Trilogia Moldovei Delavrancea a început-o în vara anului 1908 aproape de Iaşi, la Goeşti, lângă Târgu Frumos, nu departe de Hârlău (de unde era originar Petru Rareş).
Fiind ministru al Lucrărilor Publice, Barbu Delavrancea a răspuns pozitiv unui memoriu al mocanilor care în 1911 deplângeau starea dezastruoasă a şoselei care pleca de la Focşani şi făcea legătura, prin munţi, cu Transilvania. Ca un omagiu pentru ţinutul al cărui nume îl adoptase, Delavrancea a răspuns prompt şi a dispus construirea şoselei. Lucrările de construcţie a drumului au fost efectuate doar până la Valea Sării, mandatul de ministru al scriitorului încetând în 1912, spre părerea de rău a mocanilor, care mult timp l-au pomenit pe acesta ca un mare binefăcător al lor. Tronsonul până la Valea Sării, aşa cum a rezultat în urma lucrărilor de la acea vreme, s-a remarcat prin soliditate, prin tehnica de drumuire, podeţele de piatră, ziduri de întărire a coastelor, rigole pavate. Drumul astfel aranjat a ţinut, în ciuda războaielor şi a zonei extrem de sensibile pe care o traversa, peste 100 de ani, cu micile retuşuri datorate trecerii timpului.
Personaje
ŞTEFAN CEL MARE
1.1 Examinează prenumele feminine din lista personajelor,
împărțindu-le în trei categorii:
- prenume care au rămas în uz;
- variante arhaice ale unor
prenume în uz;
- prenume învechite şi ieşite din uz.
1.2 Cu ajutorul unui dicţionar de prenume, determină originea şi
semnificaţia celor învechite.
2.1 Consultă un dicţionar de personaje biblice (sau Biblia) şi explică
fraza „Va trăi cât Matusalem”.
2.2 Propune alte comparaţii prin care se poate exprima
aceeaşi idee de longevitate.
Actul I
Scena II
la Războieni.
Trosnea cetatea ridicată-n pripă de slăvitul nostru voievod... Flăcările se-nălţau până la cer... Şi el ţipa: Nu vă lăsaţi!... Şi pârcălabul Dajbog, bietul tata, i-a zis: Nu ne-om lăsa, dar du-te... Şi comisul Huru, şi postelnicul Hrâncu îl târâră afară din luptă, rupându-i vestmintele de pe el, şi i-au zis: Du-te, că Moldova nu piere, d-om pieri noi... Şi s-au stins şi Hrâncu, şi Huru, şi Dajbog, cu toţi boierii mari şi mici, bătrâni şi tineri, până la unul, că Mohamed, văzându-i, a şoptit lăcrimând: Oh! ţara aceasta nu va fi a mea!... Şi sfântul s-a dus ş-a adunat plăieşii, şi-a adulmecat pe Mohamed lovindu-l de dinapoi şi din lături pân l-a trecut Dunărea... Şi-a pus piatra săpată unde a stat bătălia, mărturisind lumii: Aici, eu am fost frânt, să cunoască şi să ştie toată suflarea din ţară că a fost cu voinţa lui Dumnezeu ca să mă pedepsească pentru păcatele mele, şi lăudat să fie numele lui în veacul vecilor.
Scena V
(câteva luni mai târziu)
Bogdane!
(Bogdan dă-n genunchi lângă doamna.)
DOAMNA MARIA:
Ce te doare, păcatele mele?
Scena VI
Cosmin...
O! să-l fi văzut cu ochiul scurs pe obraz, ca un ou cu puiul prins spart de-o cloşcă nedibace, cum răgea snopind pe duşmani... ai fi zis că vedea mai bine cu un ochi decât cu doi...
Potrivește fiecare definiţie în dreptul dregătoriei corespunzătoare.
Bazându-te pe cunoștințele tale despre conducerea unui stat contemporan
(de exemplu, Republica Moldova), rescrie lista personajelor-dregători în
termeni moderni.
Selectează câteva exemple de didascalii și argumentează rolul acestora în accentuarea conflictului interior trăit de protagonist.
Explică opoziţia exprimată de Ştefan în citatul:
DOAMNA MARIA: Ce te doare, păcatele mele?
ŞTEFAN: Nimic pe domnul Moldovei... Ce e durerea?... Şi toate pe
Ştefan Muşatin, fiul lui Bogdan şi nepotul lui Alexandru cel Bun...
4.1 Descrie portretul fizic al Oanei.
4.2 Comentează sugestia descrierii părului Oanei.
4.3 Explică ce rost au fâșiile la care lucrează Oana.
Apelând la cunoştinţele tale din mitologia universală şi folclorul românesc, înaintează exemple de superstiţii, ritualuri şi vrăji realizate pentru a-i conferi nou-născutului puteri extraordinare.
După lectura textului integral al piesei
Apus de soare, alege un personaj secundar şi
descrie, într-un jurnal personal, din numele lui, evenimentele piesei.
Atenţie: personajele pot avea o atitudine diferită faţă de evenimente; nu toate personajele
văd şi cunosc tot ce e reprezentat în piesă.
